Pagini

joi, 28 februarie 2013

Cresterea reproducerea pastravilor,informatii text.


Cresterea pastravilor in captivitate.Cresterea pastravilor. Acest blog contine toate informatiil necesare pentru cresterea pastravului in captivitate. Pastravul indigen (Salmo trutta fario), Pastravul fantanel (Salvelinus fontinalis), Pastravul de lac (Salmo trutta lacustris), Pastravul curcubeu (Salmo gairdneri)




Pastravul in Romania.

Pastravul face parte din familia salmonizilor.Patravul are o mare varietate de culori rareori fiind intalnite doua exemplare identice. Unii sunt mai deschisi la culoare, verde-albastru pe spinare, argintii pe flancuri, altii sunt cafenii pe spate, aurii pe flancuri si albi pe burta.Culoarea este influentata de mediul inconjurator.In toate cazurile sunt prezente punctele rosii sau negre din zona flancurilor si spate. Pastravul comun este cel mai raspandit la noi in tara. Ca varietati de pastrav mai mentionam "fantanelul" (Salvelinus fontinalis) -peste frumos colorat, "pastravul curcubeu" (Salmo gairdneri irideus)-cu puncte negre in loc de rosii. Pastravul poate atinge la maturitate o greutate de pana la 6 kg si 70 cm lungime. Marimea legala de pescuit este de peste 20 cm, fiind socotit bun pastravul de cca. 1/2 kg si foarte bun cel de cca. 1 kg.Pastravul traieste in ape de munti, reci si limpezi, bine oxigenate, cu fund pietros, in special din zona izvoarelor. Temperatura optima a apei este de10-12 C pentru fantanel si de 14-19 pentru curcubeu. De la 19 C apa devine slab oxigenata si pestele nu mai mananca. La noi in tara il intalnim in unele lacuri montane: Bucura, Gemena, Zanoaga (Retezat), in laculGalcescu, la obarsia Lotrului si in Lacul Rosu (Gurgiu), acumularile Izvorul Muntelui, Tarnita, Valea Draganului.Locurile preferate de pastrav pentru odihna si panda sunt cotloanele din maluri, golurile dintre stanci si pietre, la radacinile copacilor. Perioada de hranire incepe dupa rasaritul soarelui pana cand se lasa caldura,moment in care patravul se retrage. In zilele noroase acesta poate vana toata ziua. Hrana pastravului este constituita din larve, fluturi, musculite,crustaceii, pestisorii.Nici proprii sai pui nu sunt crutati. Perioada de reproducere este octombrie - ianuarie.Pescuitul pastravului se face cu undita. Cea mai eficienta metoda de pescuit este cu rama de nisip, de pamant de telina. Metoda nu este acceptata in pescuitul sportiv. Cel mai usor se pescuieste cu rama in apa tulbure deoarece pescarul nu este vazut de peste.Aceasta metoda este pe cat posibil de evitat, fiind socotita de pescari nesportiva. Vom intrebuinta vergi fine, nervoase si usoare. Daca pescuim la "pipait" atunci este bine sa alegem o varga mai lunga si o mulineta adecvata. Pescuitul cu musca artificiala in ape limpezi este foarte raspandit in randul pescarilor, pescuit socotit ca o adevarata arta. In acest caz trebuie sa retinem ca musculitele trebuie sa joace permanent. Pastravul este un peste greu de prins si adeseori il gasim unde nu ne asteptam. Din acest motivtrebuie sa mergem si sa cercetam mai multe locuri preferand deseori zona apelor de tranzit, zona limitrofa apelor turbulente.De ce ? El sta la panda si apa ii aduce mancarea. Alegerea mustei artificiale este cea mai anevoioasa. Intotdeauna trebuie sa analizam mediul si sa alegem ceva ce se potriveste locului ales de pescuit. In functie de marimea pastravilor putem folosi si linguritele- musca si nalucile. La pescuitul pastravilor mari deseori se utilizeaza ca momeala pestisori vii. Metoda nu numai ca este admisa dar este chiar recomandata deoarece pastravii mari sunt adevarati canibali,mancandu-i pe cei mici. Pastravul este un peste foarte apreciat, avand o carne gustoasa. Din acest motiv, din pacate, braconierii nu-i iarta spre nesansa generatiilor viitoare de pescari care nu vor mai avea sansa de a se bucura de acest gen de pescuit, socotit a fi cel mai rafinat.


Pastravul indigen (Salmo trutta fario)

Pastravul indigen, denumit si pastrav de rau,pastrav, pastrav comun, este salmonidul cel mai raspandit in apele noastre de munte.Denumiri straine: franceza - Truite commune;engleza - Brown trout; germana - Bachforelle; italiana - Trota europea.Raspandire: traieste in apele de munte, din apusul Europei pana in muntii Urali, in cele ale Africii de Nord (Algeria, Maroc) si in ale Asiei Mici. A fost introdus in America de Nord, India, Africa, Noua Zeelanda si Madagascar la sfarsitul secolului trecut.La noi in tara, in afara apelor si paraielor de munte, se afla raspandit si in lacurile alpine si de baraj, intinzandu-si stapanirea asupra lor de la altitudinea de 200 m(Cerna si Valea Beiului) pana sus, in golul alpin, la 2260 m (Tau Portii). Din lungimea totala de 17 500 km, cat reprezinta reteaua hidrografica a apelor curgatoare de munte, pastravul indigen ocupa 11 500 km, populand si un numar de 75 de lacuri alpine si de baraj din zona montana, fie natural (Bâlea, Câlcescu, Lacul Rosu etc.), fie introdus pe cale artificiala (unele iezere din Fagaras, din Retezat, Parang, lacurile de baraj, etc).Sunt putine lacurile alpine care nu gazduiesc azi pastravul indigen: iezerele Manastirea (Galasescu) si Avrig din masivul Fagaras, doua lacuri
din circul glaciar Rosiile-Parang, lacurile Valea Rea III si V din Retezat si Retitis din muntii Rodnei.Descriere: corp puternic, in forma de fus, putin turtit lateral si acoperit cu solzi marunti .Inotatoarea codala este scobita in tinerete si aproape dreapta la exemplarele batrane si la cele adulte care traiesc in lacurile alpine si de baraj. Celelalte inotatoare sunt usor rotunjite. Linia laterala, putin pronuntata, are in lungul ei intre 110 si 125 de solzi.Maxilarele sunt puternice, prevazute cu numerosi dinti adusi inauntru, care indica aptitudini de mare rapitor .Exemplarele batrane au maxilarul inferior mai lung si curbat in sus.Coloratia corpului este foarte frumoasa, fiind intrecuta numai de cea a fantanelului: brun pe spate si alb-murdar pe flancuri si burta. Spatele si flancurile sunt presarate cu puncte negre sau brun-inchis, amestecate cu stelute rosii inconjurate de inele alb-galbui.Punctele rosii lipsesc pe linia spinarii si uneori merg pana in dreptul abdomenului. Ele se gasesc raspandite si pe nodalca. La unele exemplare,punctele negre sunt foarte numeroase, raspandite pana si pe operculi, la altele insa predomina cele rosii. Pana la varsta de un an si uneori pana la 2 veri,tineretul poarta pe flancuri umbre ovale transversale.Coloratia variaza in functie de locul de trai, de culoarea fundului albiei,de lumina care patrunde in locul unde isi are ascunzisul si, in mai mica masura, de felul hranei. Astfel este mai deschisa,de la verde-brun pana la galben-pal, in apele cu fund pietros si fara vegetatie arborescenta pe maluri, si mai inchisa - de la negru la verde masliniu - in locuri umbrite,
cu apa adanca sau cu fund acoperit de vegetatie (muschi, alge). Desi este un peste agil si iute, invingand o viteza a curentului apei de 2-3,5 m/sec, trei particularitati ii sunt caracteristice: frica, lipsa de abilitate si voracitatea; fuge la cea mai mica miscare de pe mal; prins in carlig, in loc sa se incurce spre mal asemenea celorlalti pesti, el inoata spre mijloc, tinand firul intins; atins cu mana pe sub pietre nu fuge; da la momeala, chiar cand este satul. Locul de trai - hrana Fiind un peste de apa rece il gasim in ape cu temperaturi cuprinse obisnuit intre 12 - 16° C vara si 1 - 3° C iarna. In apele a caror temperatura urca peste 19° C se intalneste foarte rar, locul lui fiind luat aici de pesti albi sunt cuprinsi pestii care traiesc in mod obisnuit in zona inferioara a
apelor de munte, ca: clean, mreana, scobar, beldita etc.'pestii albi. Pastravul iubeste apa limpede, cu mult oxigen dizolvat (9-12 mg/l), suportand insa pe durata scurta si apa tulbure. Un rol deosebit in viata pastravului indigen il are locul de ascunzis, pe de o parte datorita faptului ca apa mica si limpede face sa fie zarit cu usurinta, iar pe de alta parte, fiind un peste rapitor care-si culege hrana din apa sau de la suprafata ei, are nevoie de locuri de panda. Il gasim astfel pe sub bolovani, radacinile arborilor de pe mal, arbori cazuti in apa, etc. Pentru locurile bune de adapost se dau adevarate lupte intre pastravi. Pentru crearea lor apele de munte se amenajeaza cu cascade podite. Hrana, foarte variata de altfel, o formeaza larvele de insecte care traiesc in apa sub pietre, asa-numitii corobeti, latausii, diferitele insecte ce zboara la suprafata apei etc. Fiind carnivor prin excelenta, se hraneste, in special la varste inaintate, si cu pestii mici care-i stiu de frica: boisteni si grindei avand predilectie deosebita pentru zglavoace, a caror carne pare sa fie mai gustoasa. Ataca si semeni mai mici de-ai sai, pe care insa nu-i prinde cu prea multa usurinta. Cresterea Pastravul indigen creste in functie de bogatia in hrana a apei respective si de temperatura acesteia, pofta cea mai mare de mancare avand-o cand apa atinge temperaturi cuprinse intre 14-16° C. La temperaturi sub 2-3° C inceteaza sa se mai hraneasca.Dimensiunile obisnuite ale pastravului indigen de la noi, la diferite varste sunt: ? 6-12 cm, cu 4-20 g, la varsta de 1 an; ? 15-20 cm, cu 50-120 g, la varsta de 2 ani; ? 25-30 cm, cu 150-250 g, la varsta de 3 ani; ? 30-35 cm, cu 250-500 g, la varsta de 4 ani; ? 35-45 cm, cu 400-700 g, la varsta de 5 ani.In apele bogate in hrana, cum sunt: Oasa, lacul Lotru etc., pastravul indigen are o crestere foarte rapida, fiind bun de undita in toamna celui de-al doilea an de existenta. In apele Fagarasului,mai reci si mai sarace in fauna nutritiva, cresterea e mai inceata: abia in vara celui de-al patrulea an de viata se situeaza printre pestii buni de cosul pescarului. In apele reci si sarace in hrana, cresterile sunt mici, ajungand abia la jumatate fata de cele aratate mai sus. Pastravul indigen traieste pana la varsta de 10-12 ani si poate atinge greutatea maxima (la noi in lacul Vidraru) de 4,5 kg. Reproducerea Pastravul devine matur sexual la varsta de 2-4 ani, masculul mai dvreme decat femela. Boistea sau bataia, cum i se mai spune, are loc prin lunile octombrie-noiembrie, cand apa de munte s-a racit pana la 7-8° C. Este mai timpurie in apele reci si in toamnele mai scurte si mai tarzie in apele ce se racesc mai tarziu sau in toamne lungi. Cand frunza arinului incepe sa se desprinda de pe ramuri pastravii sunt gata de nunta. In aceasta perioada ei imbraca asa numita "haina de nunta", primind o coloratie mai aprinsa decat de obicei.Acum femela se deosebeste cu usurinta de mascul, avand abdomneul plin si orificiul genital marit si umflat.Cuprinsi de focul dragostei, pastravii urca in carduri spre izvoare, sarind obstacole chiar de 1 m inaltime. Nu toate exemplarele intreprind drumul spre apele limpezi si oxigenate ale izvoarelor. Unele din ele "se bat" in apropierea locului de trai in cazul in care gasesc aici conditii bune de boiste.Femela, urmata de 1-2 masculi, isi depune icrele in locurile de bataie curatate de mal, frecandu-si abdomenul de pietrisul fin, iar masculii le stropesc cu lapti. Dupa aceasta, femela acopera icrele, cu ajutorul cozii,cu un strat subtire de pietris. Dupa depunerea icrelor si a laptilor,pestii slabiti, se lasa dusi la vale de curentul apei si revin la vechile locuri de adapost.Pastravii din bazinele pastravariilor depun icrele ceva mai tarziu decat cei din rau. Marimea icrelor si numarul pe care-l depune o femela depind de greutatea ei, de varsta si indeosebi de bogatia in hrana a apei in care traieste.Icrele, de culoare portocaliu-galben au un diametru intre 3-6 mm, fiind mai mici la pastravii tineri si mai mari la cei mai in varsta. De asemenea ele sunt mai mari la pastravii din lacurile alpine decat la cei din paraiele de munte.La 1 kg greutate-corp, o femela depune intre 2200 si 4500 de icre. Numarul icrelor variaza de la un parau la altul, in functie de o serie de factori,dintre care cel mai important il constituie capacitatea biogenetica a raului respectiv.In urma masuratorilor facute la un numar minim de 10 femele de diferite varste din fiecare apa mentionata mai jos au rezultat urmatoarele medii la 1 kg greutate-corp, pentru pastravul de rau: 2200 bucati - raul Buda -Arges; 2300 bucati - Valea Ierii; 2400 bucati -paraul Schit - Ceahlau;2700 bucati - Lacu Rosu si Ghilort; 2900 bucati -Raul Mare - Retezat; 3000 bucati - Valea Iadului si lacul Vidra; 3200 bucati- paraul Barnar; 3300 bucati - Somesul Rece; 3800 bucati - Valea Puteni - Suceava; 4000 bucati -raul Lotru amonte de coada lavului Vidra si 4200 bucati in raul Sebes-Oasa.Icrele stau in apa la incubat un numar variabil de zile, in functie de temperatura apei: mai putine zile cand apa este calda si mai multe cand temperatura a scazut.In general, in apele tarii noastre, puietul iese pe la mijlocul lunii martie - inceputul lunii aprilie, dupa 140-180 de zile de la depunerea icrelor.Pentru ca puietul sa iasa din icre acestea rebuie sa acumuleze un numar de grade-zile <> variind intre 330 si 380. Cifrele de mai sus rezulta din datele inregistrate la diversele pastravarii din tara intr-un interval de 5 ani.Odata cu racirea timpului, pastravul nu se mai hraneste decat in masura foarte mica, intra la adapost pe sub pietre si-si reia activitatea de rapitor dupa dezghetul apei.

Pastravul fantanel (Salvelinus fontinalis)

Pastravul fantanel este denumit si pastrav de izvor, pastrav de sipot, fantanita si fantanel. Denumiri straine: franceza-Omble (Saumon) de fontaine; engleza-Brook trout; germana-Bachsaibling; italiana-Salmerino. Raspandire: originar din regiunea izvarelor fluviilor de pe coasta atlantica a Americii de Nord, a fost introdus in Europa in jurul anului 1889, iar la noi prin 1906, in catva ape de munte din Moldova, ca: Valea Barnarului, Valea Putnei si Valea Tarcaului. Tot prin aceeasi vreme a fost introdus si in cateva ape din Transilvania: in Valea Gudei si in Somesul Rece. Acum, la noi, se mai intalneste doar in trei paraie de munte din cele in care a fost introdus initial: Valea Gudei- Toplita, Valea Putnei-Campulung Moldovenesc si paraul Negruta, afluent al Somesului Rece.Descriere Ruda apropiata cu pastravul indigen. Corpul, mai putin suplu decat al pastravului indigen, este acoperit cu numerosi solzi mici. In lungul liniei laterale sunt dispusi intre 109 si 130 de solzi. Are spatele brazdat de dungi portocalii pe un fond verde-masliniu. Flancurile, de culoare variind intre argintiu, portocaliu si rosu, sunt presarate cu numeroase stelute cu colturi rotunjite, de culoare portocalie sau rosu-carmin, unele din ele inconjurate cu inele albastrui. Inotatoarele ventrale, cea anala si cea codala sunt rosiatice si au la margine cate o dunga de culoare alb-laptos brazdata terminal cu o dunga neagra. Inotatorea codala are aceeasi dunga numai la baza de jos a ei. Dorsala si nodalca au culoarea spatelui si sunt brazdate si ele de dungi serpuite. Aceleasi caractere le prezinta si partea superioara a inotatorii codale, care e scobita in tinerete ca si la pastravul indigen. Femela are culori mai sterse decat masculul. In timpul boistei, abdomenul devine rosuportocaliu, masculul avand in lungul lui pete negre care, impreuna cu maxilarul de jos, usor curbat, il face usor de deosebit de femela. Are gura mai mare decat pastravul idigen si prevazuta cu dinti mari, incovoiati, care-i dau caracteristica de mare rapitor.Felul de viata, hrana In tara de bastina traieste in apele limpezi puternic oxigenate, cu temperaturi scazute si care nu depasesc vara 15 grade C. Optimul de hranire il are cand temperatura apei are valoarea cuprinsa intre 12-14 grade C. Sub 4 grade C hranirea inceteaza. Cresterea temperaturii peste valoarea de 17 grade C il face sa migreze spre izvoare, in cautarea temperaturilor mai scazute. Spre deosebire de pastravul indigen, fantanelul este un peste vioi, vesnic in miscare, adapostul jucand un rol secundar in viata lui. Hrana, constituita din melci, rame, latausi si felurite insecte si-o ia fie de la suprafata apei, fie de pe fundul ei. Consuma si semeni mai mici de-ai sai. Crestera este mult mai rapida decat a pastravului indigen, la 2 ani atingand o lungime de 20-25 cm si o greutate de 150-200 grame. Reproducerea are loc toamna, incepand cu luna octombrie si sfarsind cu jumatatea lunii noiembrie, cand femelele depun intre 2500 si 5000 icre la kg/greutate corp, cu un diametru de 4-5 mm. Devine matur sexual la varsta de 2-3 ani. Boistea are loc in vecinatatea locului in care traieste, in acelasi mod ca la pastravul indigen. Puietii ies din icre prin luna martie, cand paraiele de munte sunt inca inghetate, dupa ce icrele insumeaza un total de 350-400 grade-zile <>. Avand aceeasi perioada de boiste ca si pastravul idigen si traind, la noi, in amestec, se incruciseaza cu acesta, dand asanumitii pastravi-tigru, caracterizati prin dungile verzi-cafenii de pe flancuri. Hibrizii produsi sunt sterili. Fantanelul din apele naturale este apt pentru reproducere mai devreme decat pastrvul indigen, respectiv la varsta de 2 ani.

Pastravul de lac (Salmo trutta lacustris)

Pastravul de lac nu este o specie aparte ci o forma a pastravului indigen adaptat, de-a lungul timpului, la viata lacustra. Denumiri straine: franceza-Truite de lac; germana- Seeforelle; engleza-Lake trout; italiana-Trota di lago. Raspandire: frecvent in lacurile din Alpi (Franta, Elvetia, Austria) si in lacurile alpine ale peninsulei scandinavice. La noi este raspandit in lacurile Bicaz, Vidraru Vidra si Lesu, fiind la el acasa in lacurile de acumulare adanci si bogate in hrana. Cateva exemplare au fost pescuite in Lacu Rosu, iar in paraul Prejmer-Brasov, se gaseste destul de numeros. Descriere: corpul este scurt si gros, mult latit,acoperit de solzi mari usor cazatori. Capul, in raport cu restul trupului, este mult mai mic decat la pastravul indigen. Gura este mica, prevazuta cu numerosi dinti incovoiati inauntru. Inotatoarea codala este putin scobita in tinerete si dreapta cand ajunge la maturitate. Culoarea spatelui si a capului este verde-oliv, iar cea a flancurilor si a burtii, argintie. Flancurile sunt prevazute, pana aproape de burta, cu pete mari, obisnuit in forma de X, de culoare neagra. Petele nu au inele albe sau albastrui, ca la pastravul indigen sau fantanel. Inotatoarea dorsala are si ea numeroase puncte negre rotunde, dispuse in randuri paralele. Pete mici dispuse neregulat are si inotatoarea codala. Petele rosii lipsesc cu desavarsire. Felul de viata si hrana: traieste in apele adanci si reci ale lacurilor de munte. In lacurile Bicaz si Vidraru coboara pana la adancimi de 40 m. In stadiul de puiet se hraneste cu diverse larve acvatice pe care le gaseste pe fundul lacului sau, mai ales, la mal. Ca adult insa, fiind unul din pastravii cei mai rapitori, isi ia hrana aproape exclusiv din randul celorlalti pestisori care traiesc in apa lacului, sau dintre semenii sai mai mici. Pastravul din lacul Bicaz se hraneste cu obleti, porcusori, babusca, clenisori si alte specii marunte, iar cel din Vidraru cu zglovoace, boisteni si obleti.Cresterea Este o specie care creste mai rapid decat toate celelalte specii de salmonide, cu exceptia lostritei. Dam mai jos dimensiunile medii la diferite varste. Pastravul de lac traieste pana la 20 de ani si atinge dimensiuni pana la 30 kg.
Reproducerea: pastravul de lac devine matur sexual la varsta de 3-4 ani. Boistea are loc mai timpuriu decat la pastravul indigen, cand temperatura apei lacului coboara la 10 greade C, ceea ce se petrece obisnuitla sfarsitul lunii septembrie si inceputul lunii octombrie. Depune un numar de aproximativ 2000 icre la kg-greutate. Icrele au culoarea portocalie si sunt cele mai mari icre pe care le au pestii de la noi: 5-6 mm in diametru. Sunt depuse la apa mica, in gurile afluentilor lacului sau chiar la mal.

Pastravul curcubeu (Salmo gairdneri)

Pastravul curcubeu este denumit si pastrav american. Denumiri straine: franceza-Truite arc-en-ciel; engleza-Rainbow trout; germana-Regenbogenforelle; italiana-Trota iridea. Raspandire Originar din America de Nord (California), a fost introdus in Europa in jurul anului 1880, in Germania mai intai si apoi in alte tari europene, printre care si tara noastra, inainte primului razboi mondial. Exista doua varietati de pastrav curcubeu: pastravul curcubeu propriu-zis
(rainbow trout), stabil in apele de munte si pastravul curcubeu denumit "cu cap de otel" (steelhead trout), care migreaza in ocean in stadiul de adult. In Europa au fost aduse sub forma de icre amondoua varietatile, atat Salmo shata ce traia in regiunea superioara a paraielor din Muntii Stancosi, cat si forma migratoare din regiunea dinspre varsare a paraielor respective (Slamo irideus). A fost introdus ca specie de baza in lacurile Bicaz si Vidraru, insa a fost
extras prin braconaj aproape pana la exterminare. In lacul Lotru forma specia majoritara. Descriere Colorat mai putin frumos decat semenii sai din aceeasi familie, pastrvul curcubeu este verde-cenusiu uneori albastrui pe sapte, argintiu stralucitor pe flancuri si albicios pe burta. In lungul liniei laterale, mult mai 'pronuntata decat la ceilalti pesti din familia salmonidelor, are o dunga cu irizatii de culorile curcubeului, de unde isi trage numele. Forma corpului este asemanatoare cu cea a pastravului indigen, solzii sunt insa mai mari, in numar de 120-150 in lungul liniei laterale. Flancurile si spatele ca si inotatoare codala, sunt presarate cu numeroase puncte mici negre. Punctele rosii lipsesc. La unele exemplare punctele negre mici, de forma neregulata, sunt raspandite pe tot corpul. Inotatoarea codala este scobita si la varsta inaintata. Capul este mai mic (proportional cu corpul) decat la pastravul indigen. Puietul de o vara are dungi transversale ovale pe flancuri, dungi ce dispar in a doua vara. Felul de viata, hrana Este mai putin exigent la conditiile fizico-chimice ale apei decat ceilalti pastravi. Suporta bine tulbureala apei, se multumeste cu un continut mai scazut in oxigen dizolvat (6-7 cml/l), cu un curent mai lin, prefera apele neutre cu valoarea pH-ului in jur de 7. In ce priveste temperatura apei, in bazine suporta temperaturi pana la 28 de° C timp de cateva ore, daca debitul este cel putin 1 litru/minut la 1 kg peste. Optimul de hranire il are cand temperatura apei atinge valori cuprinse intre 15-19° C; consuma insa hrana ce i se administreza si cand apa are temperaturi apropiate de 1° C, fapt care-l face sa inregistreze cresrteri si in timpul iernii. La temperaturi ce trec peste 23° C hranirea inceteaza. In apele libere, hrana este constituita din tot felul de insecte si larve existente in apa sau care zboara la suprafata acesteia. Este mai vorace decat ceilalti pastravi, fiind tot timpul flamand si in cautarea hranei. Inghite tot ce cade in apa. Este mai putin pretentios in ce priveste adapostul, preferand in schimb apa mai adanca. Cresterea In apele naturale, la varsta de 2 ani atinge lungimea de 20-25 cm si o greutate de 100-250 g. In bazinele inchise, cresterea este in functie de temperatura apei, de debit si in special de hranire. Hrana de calitate si abundenta ei in apele interioare face ca pastravul curcubeu sa inregistreze cresteri putin obisnuite. Greutatea maxima inregistrata in lacul Bicaz este de 5,4 kg. Reproducerea Maturitatea sexuala o atinge la 2 ani (masculul) si la 3 ani (femela); femela are icre uneori si la varsta de 2 ani atunci cand are conditii optime de dezvoltare. Depunerea icrelor are loc primavara, incepand cu luna martie si sfarsind cu luna aprilie. In apele curgatoare naturale pastravul curcubeu nu se reproduce. Depune insa, partial, icre in lacurile alpine si in raurile care alimenteaza lacurile de baraj in care a fost introdus. La 1 kg greutate corp se obtin intre 2300 si 4000 de icre galbene sau portocalii de 4-6 mm in diametru, in functie de varsta si greutatea femelelor. Incubatia dureaza intre 30 si 60 de zile, icrele eclozand dupa acumularea a 330-390 grade-zile .

2.Anatomia interna la Salmonide
APARATUL DIGESTIV
Aparatul digestiv este compus din: gura, faringe, esofag, stomac si glande. Gura, dupa pozitia ei poate fi: terminala, cand se alfa in varful botului (cum este la salmonide), superioara cand este in partea de sus a lui sau inferioara cand este situata in partea de jos a botului (la porcusor, mreana, scobar). Unele specii de pestii au langa gura niste prelungiri ale pielii numite mustati, care au rolul de organ senzorial (la mreana, grindel, etc.) sau folosesc la atragerea prazii (la somn, mihalt, etc.). Modul de hranire a determinat si forma gurii, ca si prezenta si absenta dintilor. Astfel, pestii rapitori, grupa din care fac parte cele mai multe dintre salmonide, au gura mare si prevazuta cu numerosi dinti indreptati spre inauntru, care au rolul de a retine prada. Spre deosebire se alti pesti, salmonidele au dinti si pe limba, acestia fiind necesari pentru taierea prazii. Pot avea dinti si unele specii de pesti care nu sunt rapitori ci se hranesc cu diverse organisme animale sau vegetale; asa sunt cele mai multe ciprinide (familia crapului), boisteanul etc. Dintii acestora nu sunt situati pe maxilare, ca la ceilalti pesti, ci pe oasele faringiene, fapt pentru care poarta denumirea de dinti faringieni. Unele specii de pesti, cum sunt: coregonul, morunul, nisetrul, etc. sunt complet lipsite de dinti. Aproape la toti pestii dintii cad de mai multe ori in timpul vietii, in locul lor crescand altii noi. Faringele serveste mai mult la respiratie, in regiunea lui fiind situate branhiile. In el se gasesc glandele cu secretie interna (tiroida si timusul). Esofagul este format dintr-un tub scurt si larg care se continua cu stomacul. Stomacul, absent la ciprinide, este bine dezvoltat la pestii rapitori; el are rolul de a digera alimentele. Locul de unire a stomacului cu intestinul se numeste pilor; acesta este prevazut cu niste prelungiri denumite apendici pilorici, care maresc suprafata mucoasei intestinale si servesc drept criteriu de diferentiere intre specii. La unele specii de pesti (de exemplu la rechini) aceste prelungiri lipsesc. Glandele servesc la digerarea hranei prin sucurile pe care le secreta. Cele mai importante glande sunt ficatul si pancreasul. Ficatul salmonidelor este de culoare bruna-rosie inchis; este nelobat si situat in regiunea inimii; reprezinta 2,5-3,5% din greutatea corporala. Ca la totii pestii, ficatul secreta in intestin fierea necesara bunei functionari a celorlalte glande. Pancreasul este o glanda situata in intestin. Ea secreta asa numitul suc pancreatic, care serveste la transformarea alimentelor in substante ce sunt asimilate prin sange (cum sunt: glicerina, hidratii de carbon, etc.).
APARATUL EXCRETOR
Aparatul excretor este constituit din rinichii asezati sub coloana vertebrala - formeaza dunga de "sange inchegat" situata in lungul coloanei vertebrale care trebuie indepartata la curatarea pestelui, pentru ca sa nu se altereze. Rinichii servesc la evacuarea urinei prin canalul urinar. Pastravul elimina zilnic intre 60 si 100 cml de urina la 1 kg greuatate.
APARATUL RESPIRATOR
Aparatul respirator este format din patru perechi de branhii asezate sub opercule. Apa intra prin gura pestelui, trece prin branhii unde este deposedata de oxigenul dizolvat in ea si apoi iese pe sub opercule. Branhiile au culoarea rosie. Culoarea galbuie a branhiilor indica, printre altele, un continut in oxigen al apei sub cel necesar pestilor. Unii pesti, ca: grindelul, zvarluga si tiparul au intestinul adaptat si pentru respiratie in partea posterioara, de unde oxigenul luat din apa intra in sange; aceasta se numeste respiratie intestinala.
VEZICA INOTATOARE
Vezica inotatoare este asezata intre intestin si rinichi. La salmonide ea este formata dintr-o singura incapere. Vezica inotatoare serveste la mentinerea echilibrului, fiind umpluta cu gaze luate de la suprafata apei, prin inghitirea aerului. Prin modificarea volumului gazelor pestele poate cobori sau urca in apa.La unele specii de pesti, ca: grindelul, nisiparnita, zvarluga, s.a., vezica inotatoare este foarte mica si nu mai are rol de organ de cufundare sau de ridicare din apa. Aceasta adaptare se datoreste faptului ca speciile amintite traiesc pe fundul apei. Vezica inotatoare poate avea si functii senzitive, respiratorii sau, uneori, producatoare de sunete. Datorita vezicii inotatoare, pestii morti se ridica dupa un timp la suprafata, ea umflandu-se foarte mult.
APARATUL CIRCULATOR
Aparatul circulator este compus din inima, artere si vene. Inima este situata in regiunea de jos a branhiilor, fiind alcatuita numai din doua camere (auricul si ventricul). Marimea si greutatea inimii variaza dupa felul de viata al pestelui si dupa talie, fiind sub 1% din greutatea pestelui. Datorita activitatii intense pe care o duc pestii rapitori, acestia au inima mai mare decat pestii pasnici. De la inima pornesc spre branhii si spre periferia corpului un numar de artere care servesc la transportul sangelui, iar de la periferie sangele este adus spre vene.
APARATUL REPRODUCATOR
Glandele sexuale sunt perechi si poarta numele se testicule la masculi si ovare la femele. Produsele sexuale se numesc icre la femele si lapti la masculi si reprezinta intre 15 si 25% din greutatea totala a femelei si 3,5-3,9% din greutatea pastravului mascul. Numarul icrelor variaza dupa specie, varsta, hrana si greuatatea corpului. Astfel, pentru 1 kg greutate-corp numarul icrelor este de circa 2000 si 5000 bucati la majoritatea salmonidelor, cu exceptia coregonului si lipanului, de circa 200 000 de bucati la crap, 600 000 la lin si 1 000 000 la mihalt. Marimea icrelor variza de la 1,5 mm la crap si coregon, pana la 6 mm la pastrav. Numarul laptilor este mult mai mare decat al icrelor. Astfel la pastrav este de circa 500 milioane (10 miliarde la cm cub de sperma) iar la biban de circa 150 bilioane, la 250 g greutate-corp. Dupa eliminarea din corp, laptii pastravului traiesc in apa intre 30 si 90 de secunde, timp in care terbuie sa fecundeze icrele. Laptii pot fi pastrati viabili pana la 10 zile, la o temperatura de +5 grade C, fara apa insa. Icrele au o valabilitate mai lunga in apa: 20 - 30 minute.
SISTEMUL NERVOS
Sistemul nervos este alcatuit din creier (situat in cutia craniana) si maduva spinarii, care alcatuiesc sistemul nervos central. Din creier si maduva spinari pleaca nervi in tot corpul, formand sistemul nervos periferic.

4. Functiile principale ale pestilor
NUTRITIA
Indata dupa iesirea puietului din icra acesta simte nevoia de hrana. Punga vitelina, care este o ramasita a icrei, ii asigura pentru un anumit timp rezervele de hrana necesare. Dupa resorbtia pungii viteline, care la salmonide dureaza obisnuit 4-5 saptamani, puietul isi cauta hrana necesara. Hrana pestilor difera dupa specie, ea fiind compusa din organisme animale la pestii rapitori si din vegetale sau organisme animale mici la cei pasnici. Salmonidele sunt pesti rapitori. Ele se hranesc in tinerete (ca puiet) cu plancton sau cu diferite organisme animale ce traiesc in apa, ca: viermisori, melcisiori, etc. In stadiul de adult, salmonidele consuma fie viermi si larve de insecte care traiesc in apa, fie broaste, melci sau pestisori din speciile cu care vietuiesc impreuna sau chiar semeni de-ai lor mai mici. Pestii, in general, inghit hrana fara a o mesteca. Pentru a creste un kilogram in greutate, pastravul consuma intre 3 si 8 kg de hrana. Pofta de mancare a pestilor este in legatura cu o serie de factori, ca: temperatura apei, aciditatea ei si cantitatea de oxigen dizolvat. Cu cat temperatura apei este mai scazuta sau mai ridicata decat cea necesara unei hraniri normale, cu atat pestele consuma mai putina hrana, ajungand ca la o anumita temperatura a apei sa nu mai manance. Temperatura optima de hranire variaza de la o specie de peste la alta. Pastravul se hraneste mai bine intr-o apa care este neutra sau alcalina si are un continut de oxigen dizolvat intre 7-8 cm cubi/litru, decat in apele acide sau bazice, cu un continut de oxigen mai mic sau mai mare. Cand aciditatea si continutul in oxigen au valori limita pentru viata pestelui, acesta nu se mai hraneste si, daca ele se mentin timp indelungat, pestele se imbolnaveste si moare.
REPRODUCEREA
Maturitatea sexuala la pesti, adica varsta la care pesti pot sa se inmulteasca depunand icre sau lapti, difera in functie de specie. Astfel, ea este de 2-4 ani la pastrav si lipan si de 5-6 ani la lostrita, in timp ce unele specii, ca morunul sau specii inrudite ce acesta, devin mature sexual abia pe la 15 ani. De obicei, masculii devin maturi sexual mai devreme decat femelele. Reproducerea, adica inmultirea sau peroada cand are loc depunerea icrelor si a laptilor, se numeste popular boiste sau bataie si are loc la majoritatea speciilor odata pe an: primavara la majoritatea ciprinidelor, toamna la unele salmonide si iarna la mihalt, stiuca etc. Salmonidele, pesti iubitori de apa rece si bine oxigenata, urca inspre izvoare pentru a-si depune icrele. In cadrul aceleiasi specii sunt insa pesti care isi depun icrele in apropierea locului unde traiesc, altii care urca o distanta mica pe rau in sus si altii care urca pana in regiunea izvoarelor. In timpul boistei salmonidelor, femela insotita de unul sau mai multi masculi isi face, cu ajutorul cozii sau botului, un locsor in pietrisul curat de la coada baltilor, unde apa este mai putin adanca (20-30 cm) si mai lina. Aici, dupa ce isi freaca burta de pietris, depune icrele care au culoarea galbena-portocalie. Icrele eliminate sunt moi si mai putin sferice. Ele absorb apa, prin orificiul numi micropil, pana la 20% din greutate, fapt ce se petrece intr-un interval de timp de circa 20-30 minute. Dupa depunerea icrelor, acestea sunt stropite cu lapti de unul din masculi. Fecundatia este deci exterioara, fapt pentru care, cu mici exceptii, pestii nu au organe de copulatie. Dupa fecundare, icrele sunt acoperite, cu ajutorul cozii, cu un strat subtire de pietris. Din numerosii
spermatozoizi eliberati de mascul, unul singur fecundeaza icra. Depunerea icrelor are loc in mai multe etape in cursul aceleiasi zile sau mai multe zile la rand. Perioada de boiste este in functie de temperatura apei. In cazul in care, in perioada de boiste, temperatura apei scade sau creste brusc peste cea normala, depunerea depunerea icrelor inceteaza si ea are loc mai slab cand apa isi recapata vechea temperatura. In timpul boistei, unele ciprinide au pe bot asanumiti butoni nuptiali, iar salmonidele capata culori mai aprinse, imbracandu-si asa-numita haina de nunta. In aceasta perioada, deosebirea dintre masculi si femele este usor de facut, atat dupa culorile mai aprinse ale masculului, cat mai ales dupa marimea orificiului genital (pe unde se elibereaza produsele sexuale), care la femela este marit si umflat. Icrele depuse au nevoie pentru dezvoltare (incubatie) de mai multe zile, in functie de temperatura apei. Astfel, primavara, icrele de lostrita si lipan au nevoie de 20-30 de zile, iar toamna, cele de pastrav indigen si fantanel, de 2-5 luni. Pentru ca ele sa se dezvolte normal au nevoie de apa curata; namolul le asfixiaza. In primele zile de incubatie, icrele consuma o cantitate foarte mica de oxigen dizolvat, datorita respiratiei reduse a lor.

Cresterea pastravului in captivitate
Sursa de apa
Este necesara o cantitate cat mai mare de apa, rece, cu o temperatura cat mai constanta, bogata în oxigen dizolvat, curata, izvorand dintr-un bazin impadurit cu cat mai putine exploatari si continand în dilutie saruri minerale nevatamatoare pestilor. 

Temperatura si oxigenul dizolvat 
Pastravii sunt pesti exigenti fata de temperatura apei si continutul ei în oxigen. Cu cat o apa este mai rece cu atat ea are un continut mai mare în oxigen dizolvat. Se stie ca pastravii au un optim de dezvoltare (hranire) cand temperatura apei are o anumita valoare, aceasta variind de la o specie la alta, astfel: ? pentru pastravul fantanel este de 12-14s C; ? pentru pastravul indigen este de 14-16s C; ? pentru pastravul curcubeu este de 15-19s C. Pastravul curcubeu se hraneste pana la o temperatura de 23s C, suportand si o temperatura de 28s C, cu conditia ca apa sa fie alimentata incontinuu. Limita inferioara nu trebuie sa scada sub 5s C. Pastravul indigen paraseste raurile cu o temperatura ce depaseste 17s C, preferand o apa mai rece, iarna chiar pana la 0s C. Ar fi ideal ca la o pastravarie apa sa fie cat mai constanta si cuprinsa intre 12 si 17s C, atat vara cat si iarna. Este de retinut faptul ca, în conditiile tarii noastre, o apa care inregistreaza primavara temperaturi sub 5s C, nu este indicata a fi utilizata ca sursa de alimentare pentru pastravariile de consum, indeosebi în casa de incubatie a acestora. O apa rece, care nu se incalzeste vara peste 10-11s C, nu este indicata. Nici una care inregistreaza temperaturi, în lunile calde, peste 23s C. Variatiile bruste de temperatura sunt foarte daunatoare salmonidelor care au o temperatura variabila cu 2-3s C mai mare decat cea a mediului în care traiesc. Puietii de o vara mor camd temperatura apei se schimba cu 3-4s C, iar pestii adulti cand temperatura inregistreaza variatii bruste de 7-10s C. Temperatura apei influenteaza si perioada de reproducere, aceasta avand loc cand apa atinge valoarea temperaturii de 6-8s C. Temperatura influenteaza si metabolisml pastravului, cu cat aceasta este mai ridicata cu atat acesta creste, necesitatea de oxigen a pestelui creste si ea, în timp ce continutul de oxigen din apa scade. La amplasarea unei pastravarii, sursa de apa sa se verifice, din punct de vedere termic, de-a lungul unui interval de minim 12 luni. Este indicata o sursa de alimentare ale caror valori termice maxime sa nu depaseasca cu mai mult de 2s C valoarea temperaturiilor optime date pentru fiecare specie. Se considera buna pentru pastrav o apa în care continutul normal de oxigen nu scade sub 9 mg/l, ceea ce corespunde temperaturii de 19-20s C si respectiv în pastravariile de la munte 18-19s C. De asemenea exista posibilitatea cresterii continutului în oxigen dizolvat si in apa bazinelor prin caderi artificiale, prin amestecarea apei cu aerul atmosferic cu ajutorul unor aparate electrice denumite aeratoare, sau prin mentinerea unor plante submerse care, ziua, cand apa e mai calda, elibereaza oxigen. În general, apele noastre de munte sunt saturate sau aproape saturate în oxigen dizolvat (peste 10 mg/l). Pe scara exigentei fata de continutul de oxigen dizolvat se situeaza pe locul intai pastravul indigen, urmat de fantanel, lipan, lostrita, coregon, ultimul fiind pastravul curcubeu. Reactia apei (pH) Cea mai buna apa pentru dezvoltarea salmonidelor este cea cu pH neutru (7), putand ajunge pana la alcalin (8). Un pH mai mic de 6 sau cu valoare peste 8,5 este impropriu pentru salmonide, intrucat slabeste organismul acestora si-l expune la boli; pH-ul are valori mai mici iarna decat vara, datorita lipsei materiilor organice din apa în anotimpul friguros. Valoarea pH-ului se determina fie cu ajutorul hartiei de turnesol, fie cu ajutorul unor aparate numite pehametre. Iata în continuare cum se stabileste valoarea pHului cu ajutorul hartiei de turnesol: Se introduce o fasie de hartie indicatoare în apa; se scoate si se compara apoi dupa 2-3 minute cu scara culorilor de pe capacul cutiei unde se afla hartia. Culoarea rosu inchis sau deschis indica un pH de 2-3, cea galbena-portocalie pH 4, verde deschis pH 7, verde inchis spre albastru pH 8, iar albastru 9. În general apele de la noi au un pH cuprins intre 7 si 8, cu exceptia lacurilor alpine din masivele Fagaras, Retezat si Rodna, unde pH-ul are o valoare cuprinsa intre 6 si 7. Alcalinitatea este data de continutul în calciu si magneziu al unei ape (primul fiind sub forma de bicarbonat de calciu) si alte saruri alcaline. Apele noastre de munte sunt în general slab alcaline, avand o valoare a alcalinitatii aproape de 0. Duritatea unei ape este data si ea de continutul de calciu si magneziu. Se spune ca o apa este dura cand dizolva greu sapunul si este slaba cand face clabuci si fierbe cu usurinta legumele. Valoarea duritatii se da în general în grade germane, iar apele noastre de munte au o valoare a duritatii cuprinsa în general intre 2 si 15 grade germane. Dioxidul de carbon nu este indicat în apele de pastrav. O cantitae de 2 mg/l poate fi tolerata de pastrav. Este prezent in cantitate mare în unele izvoare. Poate fi eliminat din apa prin construirea unor praguri pentru caderea apei si inlocuirea lui cu oxigen preluat de apa din aerul atmosferic. Prezenta lui în apa care alimenteaza casa incubatoare si trocile cu puieti provoaca boala bulelor de gaz, foarte periculoasa pentru puieti. Originea apei joaca si ea un rol important în salmonicultura. Se utilizeaza numai apele curgatoare, avand avanajul unui continut bogat în oxigen si a unei temperaturi ridicate iarna si scazute vara. Este indicata utilizarea în pastravarii a apei lacurilor de acumulare, datorita unor calitati deosebite ale lor: ? au o temperatura relativ constanta, situata în limitele normale de dezvoltare a pastravului; nu coboara iarna sub 2- 4s C si nu urca vara peste 16s C; ? sunt mai bogate în oxigen dizolvat si în saruri dizolvate; ? nu contin gaze nocive pentru pastrav, ca dioxid de carbon si azotati sau sulfati; ? asigura un debit constant si, în general, o apa limpede. Este necesara o a doua sursa de alimentare pentru cazul în care apa lacului este tulbure ca urmare a diferitelor lucrari de intretinere a barajului. Debitul este factorul care determina productivitatea posibila la unitatea de suprafata, indeoasebi în corelatie cu temperatura apei. O pastravarie nu se construieste acolo unde debitul nu este constant pe tot parcursul anului si nu este suficient pentru realizarea productiei calculate. Debitul va fi mai mare intr-o pastravarie de consum si mai mic în una de repopulare; mai mare atunci cand temperaturile maxime se apropie de valorile limita si mai mic cand temperaturile apei sunt constante si în limitele optimului de dezvoltare a salmonidelor. La temperaturi sub 15s C, debitul necesar este de circa 0,5-1 litru/minut pentru 1 kg pastrav, iar la temperatura de 16-20s C de circa 1-2 litri/minut. Cu cat temperatura este mai scazuta cu atat debitul necesar este mai mic (0,5 l/minut la temperatura de 7s C pentru 1 kg pastrav). Pentru puieti, cantitatile de apa necesare sunt mai mari, consumul de oxigen dizolvat al acestora fiind dublu fata de greutate, în comparatie cu pastravul adult. În general este necesar un debit de 30-60 l/minut pentru 10000 puieti de 2-3 luni si dublu pentru puietii pana în toamna. Pentru canalul de alimentare sau pentru rau, formula cea mai simpla de masurare a debitului este: D = S × (V × 0,85), în care: S este suprafata sectiunii transversale; V este viteza apei; 0,85 este coeficientul de frecare si respectiv, reducere a vitezei. Practic se procedeaza astfel: ? se masoara o lungime de 10 m de canal sau rau cat mai regulat ca sectiune; ? se ia din jumatate în jumatate sau din metru în metru (pentru rau), transversal, adancimea apei în cm; valorile se aduna si se impart la numarul masuratorilor; media obtinuta se inmulteste apoi cu latimea apei în cm; ? se da drumul la o sticluta plina pe jumatate cu apa si se cronometreaza în cat timp a parcurs cei 10 m. se impart cei 10 m la nr secundelor si se obtine viteza în zecimi de metru pe secunda. Aceasta se inmulteste apoi cu 0,85. Cele doua cifre obtinute, respectiv suprafata sectiunii în cm? si viteza în m/sec, se inmultesc intre ele pentru a afla debitul în litri pe secunda. Limpiditatea Pastravul necesita o apa cat mai limpede. Cu cat sunt mai tineri cu atat exigenta lor fata de apa limpede este mai mare. Apa tulbure, indeosebi incarcata cu suspensii fine, dauneaza icrelor prin depunerea unui strat de mal care acopera orificiul de respiratie al acestora si le omoara prin asfixiere. Ea este cu atat mai daunatoare cu cat icrele se afla în stadiul premergator embrionarii. Alevinii si puietii din troci si mai putin cei trecuti în bazine,inregistreaza un mare procent de mortalitate din cauza apei tulburi de primavara. Acest procent este deosebit de ridicat daca în momentul inceperii hranirii apa este tulbure. Pentru evitarea acestor situatii este bine ca apa ce alimenteaza casa incubatoarelor, trocile si bazinele cu puieti sa fie trecuta printr-un bazin de decantare si prin filtru. De aceea se pot utiliza asa numitele surse de apa reocrene (izvoare) sau limnocrene (paraie de munte curgatoare), care au o limpiditate maxima si o temperatura putin variabila. Trebuie retinut faptul ca apa utilizata la bazinele de consum sau reproducatori nu se trece prin bazinul de decantare, intrucat pentru a o limpezi cand este tulbure din cauza ploilor, ar fi necesar un bazin cu suprafata egala cu a intregii pastravarii. Malul ce se acumuleaza în bazine va fi curatat obligatoriu la inventarul de primavara si la cel de toamna si, dupa caz, atunci cand bazinele s-au colmat intr-un grad mai mare decat cel obisnuit (un strat mai mare de 10 cm).

6.Reproducerea artificiala
Reproducerea artificiala salmonidelor comporta o serie de operatii preliminare pregatitoare si altele care tin de procesul propriu-zis de transformare a icrelor.
1. Pregatirea reproducatorilor:
Pastravul indigen
Reproducatorii aflati in bazine se sorteaza pe sexe la inceputul lunii septembrie si se introduc separat in bazine mai mici, dezinfectate in prealabil, la o densitate de cca. 1 kg/m? in bazinele de parcare, daca acestea sunt suficient de mari si pot primi debitul necesar. In bazinele de parcare se pot tine, in lipsa de spatiu suficient, timp de 24 de ore pana la 5 kg/m?, daca se asigura debitul necesar de circa 5 l/minut pentru 1 kg pastrav, la o temperatura a apei de 6-12° C. Reproducerea incepe nu mai tarziu de inceputul lunii octombrie. Femelele care au icre bune de recoltare, luate la mana si presate putin lateral, le elibereaza cu usurinta. Din momentul in care o parte din reproducatori sunt pregatiti pentru mulgere, hranirea intregului lot inceteaza; ea se reia dupa mulgere. Pastravilor batrani de la varsta de 6 ani in sus nu li se recolteaza icrele si laptii, ei fiind sortati la trecerea reproducatorilor in bazinele de parcare si valorificati. Icrele acestor femele pot fi recoltate pentru valorificare in scopuri alimetare.
 Pastravul curcubeu
 In toamna, reproducatorii se sorteaza pe sexe si se introduc in bazine separate. Se selectioneaza si viitorii reproducatori din randul pastravului destinat consumului care ii vor inlocui pe cei batrani si necorespunzatori (in pastravariile lipsite de spatiu pentru cresterea reproducatorilor din stadiul de puiet). Timpul de pregatire a lor depinde de temperatura apei; sunt gata de depunere, in mod obisnuit, cand aceasta atinge valori apropiate de 7-8° C. In perioada premergatoare mulgerii (cu 2 luni inainte), reproducatorii vor fi hraniti cu hrana bogata in vitamine, adaugandu-se 5% drojdie de bere si 2% morcov. Se recomanda sa fie utilizati numai reproducatori
bine conformati, in varsta de 3-5 ani, femele timp de 2 mulgeri, iar masculii o singura mulgere.
2. Recoltarea si fecundarea icrelor:
Icrele pot fi extrase intr-un interval de maxim 8 zile de la maturare. Dupa aceea ele devin supramaturate si desi unele pot fi fecundate, ele dau nastere la puieti cu malformatii si la masculi numerosi. Icrele nematurate (extrase inainte de temen) dau un un procent mare de mortalitate. Laptii nematurati se mulg cu greu si de obicei cu urme de sange; fecundarea icrelor de catre acestia este foarte redusa. Laptii maturi si obtinuti de la reproducatori in plina vigoare (3-5 ani) sunt de culoare alba-vascoasa; cei de calitate proasta sunt aposi si zgrunturosi si sunt precedati obisnuit de un lichid incolor. Icrele ramase in interior, nemulse, se obsorb cu timpul, dar se intampla uneori ca femele respective sa devina sterile.
Procesul fecundarii
Prima metoda de fecundare a fost metoda umeda, inventata de Iacobi. Icrele mulse intr-un vas cu apa erau amestecate cu lapti. Datorita unei viabilitati reduse in apa a produselor sexuale, indeosebi a laptilor, metoda poate da un numar mare de icre nefecundate (10-15%). Metoda de fecundare uscata a fost descoperita de Wrasskij, piscicultor rus, in anul 1857, si consta in mulgerea icrelor intr-un vas uscat si apoi amestecate cu lapti, fara apa. Spermatozoizi salmonidelor au in apa o viabilitate cuprinsa intre 30 si 90 de secunde si ca in lichid devin foarte mobili, mobilitate care scade treptat (in functie de specie) dupa trecerea a 30 de secunde. Laptii recolatati fara apa pot fi pastrati la gheata sau in frigider, la o temperatura in jur de 5° C, viabili timp de 3-4 si chiar 10 zile. Sunt viabili si laptii masculilor morti perioada boistei, un timp pana la 24 de ore de la incetarea functiilor vitale, iar icrele pana la 12 ore.Icrele sunt viabile in apa un timp de 25 de minute, mai putin cele de curcubeu si mai mult cele de indigen. Lichidul coelomatic (ovarian), in amestec cu laptii mareste simtitor puterea de fecundare a acestora, facand posibila conservarea lor la temperatura joasa, timp de 2-3 saptamani.
Cresterea reproducatorilor
Cantitatea si calitatea produselor sexulale (icre si lapti) si apoi vigurozitatea si rapiditatea in cresterea puietilor si, respectiv, a viitorului pastrav de consum depind de modul cum au fost crescuti reproducatorii.
1.Alegerea reproducatoriilor
Alegerea reproducatoriilor este o operatie al carei rezultat al incubatiei si apoi al cresterii puietului este optim. Pentru pastravul indigen, viitorii reproducatori se sorteaza toamna dintre cei mai vigurosi puieti de o vara crescuti in toplite si din categoria I a celor crescuti in bazine. Pentru pastravul curcubeu, viitorii reproducatori se sorteaza inca din prima toamna, dintre puietii care au consumat mai bine hrana administrata, au crescut bine in lungime si sunt deosebit de vigurosi. Nu se retin puietii cu pigmentatie stearsa, cu malformatii sau operculi scurti, ca si cei care au inregistrat o crestere disproportionata in latime (grasi). Se recomanda ca la puietii alesi sa se faca o verificare prin sondaj si sacrificare a organelor interne; sa aiba ficatul maron inchis spre rosietic, fara pete, sa nu aiba splina marita, intestinele sa nu fie imbracate in grasime etc. Se recomanda retinerea in toamna (6-7 luni) a puietului care are dimensiunile cuprinse intre 9-12 cm si 7-20 g/bucata. Procedeul aplicat de unii pastravari de a-si sorta reproducatorii din pastravul de consum in momentul valorificarii este contraindicat si are justificare doar in pastravariile cu numar redus de bazine unde reproducatorii nu pot fi crescuti, din lipsa de spatiu din, primul an de
existenta.
2.Crestereapropriu-zisa a reproducatorilor
Pastravul curcubeu
Este specia cea mai usor de crescut in pastravariile noastre, dat fiind faptul ca ea poate fi sortata din categoria I a pastravul de consum in anul valorificari. Se considera material bun pentru viitorii reproducatori cel care in toamna celui de-al doilea an al existentei sale realizeaza in lungime 18-22 cm cu o greutate de 65-100 g/bucata. Se recomanda cresterea reproducatorilor din stadiul de puiet de o vara, ales dintre cei mai vigurosi printr-o selectie riguroasa, sa formeze o linie caracteristica fiecarei pastravarii. Este indicata cresterea pastravilor curcubeu in bazine mari, de pamant, la o densitate redusa pentru a-si putea completa hrana artificiala cu cea naturala.
Pastravul indigen
Este o specie mai dificila la cresterea artificiala, indeosebi atunci cand a fost prins din liber. Experienta a dovedit ca reproducatorii prinsi din rau si tinuti in continuare in bazine nu dau icre de calitate decat in anul prinderii lor. In continuare refuza hrana, nu inregistreaza cresteri si dau o productie de icre foarte redusa si de slaba calitate. Puietii obtinuti din icrele lor sunt foarte salbatici si nu pot fi crescuti decat cu mare dificultate in bazine. Din acest motiv, reproducatorii trebuie crescuti in captivitate din stadiul de puiet, pentru a fi adaptati conditiilor de mediu si hrana specifice fiecarei pastravarii.Pentru fiecare 100.000 icre se vor retine primavara, in bazine, cate 10.000 puieti de pastrav indigen. Rezultatele cele mai bune in cresterea si, respectiv, formarea unor reproducatori vigurosi s-au obtinut prin cresterea puietului, in prima vara, in conditii semiartificiale, in toplite, prin adaos partial de hrana.Toamna, cu ocazia pescuirii toplitelor, se sorteaza categoria de puiet 9-12 cm si se introduce in bazinele pastravariei, eliberandu-se, in schimb, in rau, un numar echivalent din puietii crescuti in acest scop in bazine. Pentru 100.000 icre plan se vor retine, toamna, cate 1000 puieti din toplite.
Pastravul fantanel
Este o specie mai putin pretentioasa la mediul de trai, cosumand cu usurinta orice hrana i se ofera, motiv pentru care, in majoritatea pastravariilor, se ingrasa foarte repede, este insa predispusa la boli si da produsi cu un procent de viabilitate foarte redus. Cresterea fantanelului solicita o atentie deosebita in ce priveste cantitatea si calitatea hranei ce i se atribuie, tot timpul anului. Cei mai buni reproducatori, atat femele cat si masculi, sunt cei in varsta de 3-5 ani,
varsta dupa care trebuie obligatoriu valorificati intrucat produsele sexuale se depreciaza. Hranirea si ingrijirea reproducatorilor de pastrav constituie problema cea mai dificila in lungul intregii perioade cat acestia sunt crescuti in pastravarie.Puietilor de pastrav curcubeu li se administreaza, de preferinta, hrana animala (umeda) compusa (dupa introducerea in bazine) din: splina, ficat, creier etc., in amestec cu fainuri vegetale (20%) si drojdie de bere (2-5%).
Puietilor de pastrav indigen li se administra, pe cat posibil, hrana naturala (rame, oua de furnici, melci, broste etc.), tocata marunt si data prin sita. Se dau ratii de 3-5 ori pe zi, calculate astfel incat totalul lor sa reprezinte, in functie de temperatura apei, 5-10% din greutatea lor totala. Se dau cifre orientative cantitatile de 1,5 kg/zi pentru 10.000 puieti de trei luni si 5 kg/zi pentru puietii de 6 luni. In cazul in care aprovizionarea cu hrana animala nu este posibila,
reproducatorilor li se poate administra, din stadiul de puiet, hrana concentrata. Trecerea de la hrana animala la hrana concentrata trebuie facuta treptat si cu multa prudenta in ceea ce priveste cantitatea. Hranirea trebuie facuta pe toata durata cresterii reproducatorilor (din stadiul de puiet), fara intreruperi, intrucat variatiile regimului alimentar pot provoca sterilitatea viitoriilor reproducatori. Reproducatorii hraniti in exclusivitate cu produse artificiale de slaba calitate inferioara dau produse sexuale de valoare scazuta. Cei mai buni reproducatori sunt cei in varsta de 3-4 ani pentru masculi si 4-5 ani pentru femele. In nici un caz nu se vor recolta icre de la femelele sub 3 ani si peste 6 ani. Procentul reproducatorilor sterili si, respectiv, al celor care dau produse cu viabilitate redusa creste de la 15% pentru cei de 3 ani la 50-60% pentru cei de 6-7 ani (la pastravul curcubeu). Icrele cele mai bune se obtin de la reproducatori care, la varsta optima mentionata, au greutatea cuprinsa intre 300 si 500 g. Cu cat talia femelei este mai mare, cu atat icrele au un diametru mai mare (apropiat de 6 mm), iar puietii rezultati sunt mai mari si mai rezistenti. Sexul viitorilor reproducatori este influentat de talia si varsta celor de la care s-au recoltat icrele. Icrele obtinute de la femelele batrane fecundate cu laptii reproducatorilor tineri dau puieti majoritar masculi, la fel si cele fecundate cu laptii reproducatorilor batrani sau nehraniti corespunzator. Densitatea la m? luciu de apa va fi de 30-50 puieti de o vara (1 an), 10 puieti de doua veri si 1-5 bucati (1 kg) reproducatori maturi. Debitul va fi de 0,1-0,2 l/minut/m? pentru puietul de o vara, 0,3-0,5 l/minut/m? pentru reproducatori la densitatile preconizate la alineatul precedent. Datorita leziunilor interne si externe ce sunt provocate inevitabil cu ocazia mulgerii reproducatorilor, acestia trebuie inlocuiti, indeosebi femelele, urmarind obtinerea unor icre de buna calitate. Este recomandabil ca femelele, indeosebi cele de curcubeu, sa fie valorificate dupa fiecare mulgere. Tinand cont ca icrele cele mai bune se obtin de la femele in varsta de 4-5 ani si de faptul ca, uneori, nu se dispune de spatiu suficient pentru cresterea
sperata a viitoriilor reproducatori de pastrav curcubeu, femelele se valorifica dupa mulgerea din primavara cand implinesc 5 ani, iar masculii 4 ani.
Cresterea puietului pentru repopulare
Puietul de pastrav destinat repopularii apelor de munte si uneori si cel ce va servi la cresterea viitorilor reproducatori din pastravarii, se creste semiartificial de la varsta de 4-5 saptamani, respectiv cand punga vitelina i s-a resorbit in proportie de 2/3 si pana la varsta de 6 luni, in locuri de deversare construite anume, denumite generic toplite. Alte locuri de deversare se constrtuiesc in albia majora a paraului sau a raului respectiv, unde terenul prezinta denivelari si unde, lipsind un izvor cald, sursa de apa o va forma un paraias afluent al celui principal sau chiar acesta. Digurile se fac tot din pamant, asigurate cu pereti de barne. Pentru introducerea apei pe traseul locurilor de deversare, se construieste in albia raului, o cascada podita in scopul ridicarii nivelului apei la terenul unde urmeaza a fi introdusa apa. In toplitele alimentate cu apa de parau se intrtoduc intre 3-5 puieti/m?. In lungul paraielor de munte se gasesc brate moarte prin care apa a curs odata si acum, schimbandu-si cursul, au ramas fara apa. Aceste brate moarte sau albii parasite pot fi amenajate ca locuri de deversare pentru puiet. Apa se introduce construindu-se o cascada podita si o casita prevazuta cu poarta la fund. Pe parcursul albiei parasite se construiesc, din 5 in 5 m sau mai mult, niste praguri din piatra sau lemn, inalte de 30-40 cm, in spatele carora apa va forma cate o mica balta cu curent lin, in care fauna nutritiva va gasi conditii bune de dezvoltare. In partea de aval, la confluenta albiei parasite cu paraul, se construieste o casita umpluta cu pamant si prevazuta cu o poarta de fund, un deeversor si un prea plin pentru a inlatura posibilitatile intrarii pestilor mari din parau si iesirea puietilor din locul de deversarea astfel construit. Locurile de lansare a puietilor se aleg astfel incat sa aiba apa lina cu numeroase adaposturi (bolovani, crengi, etc) si cu apa mica pentru ca, pana cand puietul se adapteaza la noul mediu, sa nu sufere pierderi. Nu se vor introduce intr-un punct ales mai mult de 20-30 puieti spre a evita pierderile masive ce eventual ar avea loc in cazul cand punctul ales este necorespunzator. Numarul de puieti ce se vor introduce intr-o apa oarecare rezulta din formula de lansarea a lui Leger: N = 20 B*L, in care: N-numarul de puieti in varsta de 5-6 luni ce se introduc la un km curs de apa; 20-coeficientul rezultat din calcul; B-capacitatea biogenica a apei (puterea de hranire); L-latimea medie a apei in m. Pentru a stabili productia unei ape, Leger a stabilit formula de randament, numarul in kg al pestilor la km fiind dat de capacitatea biogenica a apei respective (B) inmultita cu latimea (L). Ulterior, Huet a adaugat formulei un coeficient diferit de la o apa la alta (k). K = B*L*k .K-capacitatea totala de peste la km; B-capacitatea biogenica a apei; L-latimea medie; k-coeficintul de productivitate format din patru valori diferite.

7.Boli si Daunatori
Boli provocate de ciuperci
1. Saprolegniaza
Saprolegniaza sau mucegaiul este provocata de o ciuperca din genul Saprolegnia sau Achlya si se intalneste indeosebi in perioadele cu apa rece. Ataca icrele moarte, imprejurul carora tese filamente ca de vata si se intinde apoi la icrele sanatoase din vecinatate. Prevenirea mucegaiului la icre se face prin bai cu verde de malachit de 2 ori pe saptamana, timp de 30 de minute. Concentratia baii este de 1 g verde de malachit la 200 l apa. Cand boala este in stadiul de inceput si filamentele ca de vata sunt la suprafata, ea se poate combate cu usurinta. In acest stadiu pestilor atinsi li se face o baie timp de 20 de minute intr-o solutie de 3 kg sare de bucatarie la 100 l apa. Baia se repeta 3 zile la rand.
2. Ihtiosporidioza
Ihtiosporidioza sau ihtiofonoza este o boala a pastravilor si a altor specii de pesti (73 de specii sunt atacate),provocata de ciuperca Ichtyosporidium (Ichtyophonus) hoferi. Ciuperca ataca musculatura, viscerele, organele interne (inima, ficatul rinichii, splina etc.), unde formeaza niste noduli de culoare alba sau cenusie, noduli ce sunt prezenti uneori si pe branhii. Boala se ia de la pestii contaminati sau de la viscere de pesti contaminati administrati in hrana, sau prin consumarea copepodelor purtatoare de spori. Sporii patrund in stomac odata cu hrana si de aici, prin peretii intestinali, trec in sange si ajung la organele mentionate. Combaterea bolii nu este posibila. Se recomanda utilizarea paraclorofenoxentolului in concentratie de 1 cm3 la 1 litru apa, din care se iau 50 cml si se amesteca cu 1 litru de apa. Pestii se imbaiaza in solutie timp de 24-48 de ore. Profilaxia bolii rezulta din insusi modul de propagare a ei, respectiv din scoaterea totala din hrana pastravilor a pestilor si a resturilor ramase de la fabricile de conserve.
Boli provocate de protozoare
1. Ihtioftiriaza
Ihtioftiriaza este o boala foarte periculoasa, indeosebi pentru puiet. Este provocata de un protozoar de marimea a 0,5-1 mm, (Ichtyophtirius multifiliis) care paraziteaza pestele fixandu-se, cu ajutorul cililor, pe piele si branhii, inotatoare si ochi, patrunzand sub tesuturi. Cand parazitii ajung la dimensiunea de 1 mm, dupa circa 15 zile, se desprind si cad la fundul bazinului, unde se inchisteaza si se inmultesc prin diviziuni succesive.Combaterea bolii in primele zile ale aparitiei se face prin marirea debitului bazinului si tratarea pestilor cu solutie de :
- verde de malachit 5 g la 1000 l apa, timp de 20-30 de minute (puietii puternic infestati nu rezista);
- sare de bucatarie 3 kg la 100 l apa, timp de 30 de minute;
- formol in concentratie de 0,250 kg la 1 m3 apa, timp de o ora; baile se repeta timp de 3-5 zile.
2. Chilodonelaza
Chilodonelaza este o boala data de un parazit foarte mic (Chilodonella cyprini), care se fixeaza pe branhii si uneori pe pielea pestilor, unde provoaca iritatii.
Prevenirea si combaterea sunt aceleasi ca si la pestii atinsi de ihtioftiriaza fiind insa mai eficace.
3. Trichodiniaza
Trichodiniaza este produsa de protozoarul trichodina domerguei, parazit foarte comun la toate speciile de pesti, localizat pe branhii si tegument periculos numai cand paraziteaza in numar mare si in special la varstele tinere de pastrav. Combaterea parazitului se face cu usurinta si cu rezultate sigure, data fiind gama mare de substante la care este sensibil. In afara bailor cu verde de malchit, 1 g la 200 l apa timp de 30 de minute, se pot utiliza:
- 3 kg sare de bucatarie la 100 l apa, in bai de 15 minute timp de 2 saptamani, cate doua bai pe saptamana;
- 1 l acid acetic la 500 l apa, in 2 bai la interval de 3 zile, timp de 1-2 minute;
- 1 g permanganat de potasiu la 500 l apa, in bai de 20-30 minute, la interval de 3 zile, timp de o saptamana.
4. Costiaza
Costiaza este produsa de protozoarul flagelat Costia necatrix. Parazitii ataca tegumentul si in special branhiile. Aspectele clinice sunt asemanatoare debilitarii fiziologice (cap mare si corp fuziform, culoare albastra). Combaterea bolii se face prin bai de sulfat de cupru in concentratie de 50 g la 100 l apa, la care se adauga un pahar de otet de vin. Puietul se tine in solutie timp de 15-60 secunde, avandu-se grija sa nu fi fost hranit in prealabil. O metoda eficienta de combatere este si cea cu sare de bucatarie 2,5 kg la 100 l apa, cate 20 minute, din doua in doua zile, timp de o saptamana.
Boli provocate de viermi
1. Gyrodatylaza
Gyrodactylaza are ca agent patogen viermele monogen Gyrodatylus salaris. Importanta patogena este determinata de actiunea de ranire combinata cu cu actiunea de curatare a tegumentului de mucus, actiuni ce produc hemoragii grave in piele si branhii. Acest lucru provoaca pe de o parte slabirea pestelui, iar pe de alta parte deschide cai de infectii secundare. Combaterea parazitului se poate realiza prin bai cu amoniac in concentratie de 0,8 cml la 1 litru apa si cu o durata de doua-trei minute.
2. Infestarea cu lipitori
Infestarea cu lipitori (Cystobranchus) are loc in primaverile si verile ploioase, cand apa transporta suspensii organice. Lipitorile se fixeaza pe corpul pestilor, invadandu-l atat pe flancuri cat si pe aripioare. Combaterea se face prin imbaiere in solutie de sare de bucatarie, 3 kg la 100 l apa timp de 20 minute.
3. Sanguinicola inermis
Este un vierme trematod care paraziteaza pastravul curcubeu dezvoltandu-se ca adult in intestinul sau rinichiul acestuia, dupa ce larva a avut ca gazda intermediara o specie de melcusor (Limnaea). Metoda de combatere se refera la distrugerea melcilor care traiesc in apele cu fund malos si curent redus.
4. Triaenophorus
Este un vierme parazit cestod prevazut, la cap, cu doua perechi de ace, fiecare cu numerosi dinti. Viermele ataca adultii si puietii de pastrav, instalandu-se in peretii intestinului si in ficat, provocand inflamarea si ranirea acestuia. Pestii atacati de Triaenophorus au abdomenul umflat, pierd pofta de mancare, slabesc si mor.Metoda de combatera nu exista; se procedeaza la indepartarea indivizilor bolnavi.
Boli provocate de bacterii
1. Furunculoza
Furunculoza este una din bolile cele mai periculoase, fiind provocata de o bacterie denumita Aeromonas salmonicida.Boala apare dupa trei, patru zile de la contaminare si evolueaza sub doua forme: acuta-cu o mortalitate mare, fara sa prezinte semne vizibile in exterior- si subacuta, cu o mortalitate redusa, parte din pestii bolnavi putandu-se vindeca.Tratarea pestilor de poate face, prin administrarea in hrana, timp de 3-5 zile, a cloramfenicolului - 5-7 g la 100 kg pesti. Un tratament eficace este si acela prin care la 100 kg pesti li se administreaza zilnic, timp de 8 zile, 10 g sulfadimerazin si 3 g sulfaguanidin amestecate in hrana.
2. Necroza aripioarelor
Este o boala care ataca indeosebi aripioara si inotaotarea caudala. Aripioarele respective sunt distruse de la varf spre corp, ramanad uneori doar un ciot ulceros sau o excrescenta cicatrizata, alteori, bacteriile care provoaca boala si derma la insertia aripioarelor respective. Cauzele bolii nu se cunosc cu precizie intrucat aparitia ei este legata de o serie de factori defavorabili si de o proasta igiena. Combaterea bolii nu poate fi facuta numai in stadiul incipient, masurile profilactice fiind insa cele care dau bune rezultate.

8 comentarii:

  1. Buna ziua. Am si eu o intrebare. Sunt nou in acest domeniu si incerc si eu sa inmultesc pastravi. Am un lac de vreo 7 ani si in fiecare an cumpar puiet. Am zis sa incerc sa ii inmultesc eu ca am posibilitate. I am muls da nu mi au dat decat foarte putini lapti. Icre o gramada curgeau. Si nu stiu daca o sa iasa daca a fost putini lapti. Va multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La icrele mulse de la 3 păstravoaice se pun lapţii de la un mascul. Cel mai recomandat este să mulgi 10 păstrăvoaice la rând şi să adaugi lapţii de la 3 masculi. Fecundarea va fi sigură, plus că ai diversitate genetică la puiet.
      Masculii au doar câteva picături de lapţi, dar e de ajuns pentru a fecunda icrele de la 3 păstrăvoaice. Faci bine amestecul icrelor cu lapţii folosindu-te de o pană de gâscă, după care activezi (fecundezi) icrele adăugând apă peste ele de câteva ori pâna se limpezesc.

      Ștergere
  2. Buna ! Sunt nou in domeniu si m-ar interesa cam cat mananca (aproximativ) un pastrav de la greutatea de 5 g pana ajunge la 300 g ? sau cum se calculeaza gramajul de granule pe timp c cresc. Va multumesc anticipat !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Producatorii de hrana pentru pastravi se lauda ca la 1kg granule, pastravii cresc un kilogram. In realitate, la 1kg hrana, pastravii cresc 800g.
      Deci un puiet de 5g va manca cam 360g de granule, ca sa atinga greutatea de 300g.

      Ștergere
  3. SE POATE O BIBLIOGRAFIE PENTRU TOATE INFORMATIILE DE MAI SUS.
    VA MULTUMESC!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am gasit informatiile astea intr-un blog postate de un anonim. Acolo nu este mentionata nici o bibliografie.
      Asta e sursa de unde am preluat textul: http://cresterea-pastravilor.blogspot.ro/

      Ștergere
  4. buna ziua .am si eu mica problema cu pastravii si sper sa gasesc aici un raspuns..detin un bazin de 4m/2m si 1m inaltime ,betonat,in care traiesc aprox 250 pastravi curcubeu puiet .12-16 cm lungime...de o saptamana ei nu mai mananca cum trebuie si pe unele exemplare a aparut o mica pata alba la inceputul innotatorii dorsale (intre corp si aceasta) si astazi a aparut si primul peste mort.ce pot face in cazul acesta? va multumesc mult

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este boala cea mai frecventa la pastravi. Saprolegnia (mucegaiul de lemn). Fara tratamente pastravii vor muri in masa, ciuperca transmitandu-se de la unii la altii.
      Verdele de malachit este cel mai eficient, dar si cel mai toxic, raman ceva toxine in carnea de pastrav. Asa spun cercetatorii. In Germania si Austria, verdele de malachit este interzis pentru patravii de consum.
      Cel mai sanatos tratament este cu sare de bucatarie, albastru de metil si formol.

      20 de kg sare la 1 metru cub de apa.

      1 gram pudra de albastru de metil la 2 metri cubi de apa.

      2 litri de formol la 10 metri cubi de apa

      Ștergere