Cresterea pastravilor in sistem superintensiv

Cresterea pastravilor in sistem superintensiv

Student : Romanescu Cristian

Prof. indrumator : Paula Posan

Cuprins:

3. Scurt istoric al pisciculturii

5. Salmonicultura. Inceputuri si evolutie

8. Sisteme superintensive

10. Sisteme Flow-trough

12. Sisteme recirculante

SCURT ISTORIC AL PISCICULTURII

În zorii civilizaţiei umane, pe lîngă vânătoare, una din cele mai vechi îndeletniciri a fost pescuitul. Oamenii au aplicat, în prinderea peştilor marini şi de apă dulce, cele mai diversificate

metode, în funcţie de cultura epocilor şi de zonele geografice, trecând de la pescuitul cu mâna, la

utilizarea coşurilor, capcanelor de tot felul, a harpoanelor şi a plaselor de pescuit. Dintre eceste tehnici străvechi, unele mai sunt folosite şi astăzi de anumite popoare. Din aceste metode primitive s-au format, de-a lungul mileniilor de evoluţie umană, tehnicile efeciente de pescuit de astăzi:

descoperirea bancurilor de peşti cu ajutorul sonarelor, procedee electrice de capturare, sisteme de

capcane eficiente de îndiguirea râurilor, tehnici de pescuit cu plase de mari adâncimi.

Piscicultura, ca activitate de creştere a peştelui, efectuată conştient şi planificat, se deosebeşte de pescuit prin formarea unor condiţii care satisfac pretenţiile alimentare ale oamenilor,

condiţii în care anumite specii de peşti să se simtă bine, să crească, să se înmulţească, pentru ca în ultimă instanţă să se obţină produse comestibile (carne de peşte, icre etc.).

Piscicultorii trebuie să dispună de cunoştinţe adecvate, în vederea obţinerii unei producţii piscicole eficiente şi de calitate. În acest sens, se poate vorbi de o activitate piscicolă conştientă

întâlnită pentru prima oară în scrierile vechilor imperii roman şi chinez, astfel că piscicultura poate avea sursa de pornire în cele două centre de cultură.

În vechiul Imperiu Roman, peştii capturaţi în exces din

apele bogate în peşte, erau păstraţi vii până în momentul

consumării şi s-a observat că existau anumite specii care s-au

acomodat bine la condiţiile de păstrare în bazine mari (piscine),

fiind capabili de reproducere şi creştere (fig 1).

În Imperiul Chinez, datorită densităţii mari a populaţiei

şi ca urmare, nevoia tot mai mare de hrană, a fost posibilă

apariţia crescătorilor de peşte încă din anii 2000 î.c. Fan Li,

scrie în anul 473 î.c., primul „Tratat de piscicultură” din lume.

Chinezii introduceau în heleştee pentru îngrăşat, peştii prinşi din cursurile naturale de apă.

În Europa, originea pisciculturii datează din Epoca Romană şi este în strânsă legătură cu propagarea creştinismului, în scopul respectării preceptelor religioase privind regimul alimentar.

Comunităţiile monahale au avut un rol important în dezvoltarea pisciculturii.

SALMONICULTURA. ÎNCEPUTURI, EVOLUŢIE, ORIENTĂRI.

Salmonicultura este acea ramură a pisciculturii care se ocupă cu exploatarea păstrăvilor şi a altor specii de peşti din familia Salmonidae, dar şi a altor specii de peşti iubitoare de apă rece şi curată (Bud. 2007).

Salmonicultura este a doua ramură ca importanţă a pisciculturii şi ea cunoaşte o dezvoltare spectaculoasă atât la noi în ţară, cât şi în majoritatea ţărilor lumii care beneficiază de condiţii

corespunzătoare pentru creşterea şi dezvoltarea lor.

Familia Salmonidelor, căreia îi aparţin cele mai valoroase specii de peşti din apele reci, este una din cele mai vechi familii. Strămoşii salmonidelor de astăzi nu se deosebesc prea mult de

speciile care trăiau acum circa 100-200 milioane de ani. Fosilele

găsite recent, ce provin din Terţiar, cu o vârstă estimată la 30-50

milioane de ani, aparţinând Protosalmonidelor, reprezintă

strămoşii salmonidelor de astăzi .

Unele din speciile pe care le întâlnim astăzi, au apărut cu

cel puţin 10-20 milioane de ani în urmă şi majoritatea lor au

rămas pe o scară evolutivă primitivă. Astăzi, în condiţiile

naturale, găsim salmonide în numeroase pârâuri şi lacuri ale

emisferei nordice.

Creşterea artificială a păstrăvului este de dată mai recentă. Invenţia călugărului Don Pinchon, care se pare că a incubat artificial în secolul XIV-lea într-o cutie, icre de păstrăv, nu a

câştigat adepţi.

În anul 1854, profesorul J.V. Coste înfiinţează la Huningue (Alsacia), prima staţiune de creştere artificială a păstrăvului.

Primele păstrăvării din ţara noastră au luat fiinţă la începutul secolului 20. Ele au avut drept scop producerea puietului necesar repopulării apelor de munte. Printre cele mai vechi păstrăvării de la noi se numără cele din Bucovina şi Moldova: Valea Putnei (1890), Barnar şi Tarcău (1902)- sau

din Transilvania: Gudea, Finiş (1928).

Constructiv, păstrăvăriile nu au evoluat foarte mult, principiul fiind în general acelaşi:

captarea unei surse corespunzătoare de apă, aceasta transvazează bazinele, după care este evacuată.

Totuşi, de-a lungul secolului 20 au fost aduse unele îmbunătăţiri ce vizau în special uşurarea

procesului tehnologic şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu pentru materialul biologic. Astfel

bazinele, care la început erau din pământ, au fost betonate. Astăzi puţine păstrăvării mai au în dotare bazine din pământ şi în general, în asemenea amenajări nu se urmăreşte neapărat obţinerea unor producţii ridicate ci mai mult creşterea potenţialului turistic, aşa cum este cazul păstrăvăriilor

Câmpul Cetăţii (Mureş) şi Lepşa-Vrancea (fig 1).

Au fost aduse îmbunătăţiri de asemenea sistemelor de aerare a apei, pornind de la clasicul 15ystem – tip consolă, continuând cu sistemele tip – fructieră şi aeratoarele acţionate electric iar astăzi

s-a ajuns la utilizarea oxigenului lichid şi a difuzoarelor de aer sub presiune.

Procesul evolutiv al amenajărilor salmonicole continuă şi astăzi, iar direcţiile importante pe

care se merge, vizează toate aspectele menţionate anterior: modernizarea păstrăvăriilor din punct de

vedere 15ystem15e15al15, îmbunătăţirea condiţiilor de mediu pentru materialul de cultură, ameliorarea

speciilor, aspecte privind alimentaţia, controlul bolilor şi nu în ultimul rând probleme legate de

managementul fermelor, marketing, ecologie şi protecţie a mediului.

SISTEME SUPERINTENSIVE

Aceste sisteme de creştere – 15ystem15e noi pentru ţara noastră – sunt destinate obţinerii unor producţii de peste 200 kg peşte / m3 apă, creşterea şi dezvoltarea materialului biologic de cultură

relizându-se în condiţii de mediu strict controlate şi la densităţi foarte mari.

Principiul sistemelor superintensive este acela de a valorifica cât mai bine potenţialulbiologic al unei specii, pentru a se obţine o producţie maximă de peşte / m3 apă (Boaru, 2005).

Un număr redus de personal angajat poate asigura buna funcţionare a unei asemenea ferme.

Există situaţii în care numai 2 angajaţi sunt suficienţi pentru a opera într-o asemenea exploataţie

care poate să producă peste 200 tone de peşte annual.

Apariţia acestor sisteme de creştere a peştelui se datorează mai multor factori de natură

socială, economică, ecologică, biologică, climaterică etc., iar aceasta se explică astfel:

• explozia demografică, creşterea numărului populaţiei umane la nivel mondial a condus la o criză a produselor alimentare (astăzi, peste o treime din populaţia Terrei trăieşte în condiţii de subnutriţie), fapt ce a condus la o cerere mai mare de produse alimentare, 15ystem15e15 peşte;
• rezervele de apă dulce de pe Terra sunt limitate (doar 3% din totalul volumului de apă existent, iar din acest 3%, mai bine de jumătate este reprezentat de calotele glaciare) astfel că au fost impuse de către autorităţi, în multe zone, măsuri de resticţionare a consumului de apă, determinând transformarea sistemelor de creştere extensive sau semiintensive, în sisteme intensive şi supraintensive care utilizează în desfăşurarea proceselor tehnologice cantităţi reduse de apă;
• capturile de peşte oceanic şi marin sunt din ce în ce mai reduse din cauza managementului deficitar în ceea ce priveşte resursele naturale ale mărilor şi oceanelor şi gestionarea acestora. Se impune astfel găsirea unor soluţii viabile, prin care să fie suplinită cererea de peşte pe piaţă în condiţiile în care capturile sunt tot mai scăzute, iar soluţia de viitor pare a fi implementarea sistemelor de creştere superintensive
• poluarea apelor naturale continentale şi oceanice cu substanţe de natură diferită (petroliere, detergenţi, radioactive, metale grele, pesticide etc.) a condus la o creştere a incidenţei bolilor la peşti, fapt ce 15ystem15e15a regulilor de biosecuritate alimentară. Sistemele superintensive, prin monitorizare permanentă a parametrilor mediului de cultură, oferă produse sigure din punct de vedere alimentar şi 15ystem15e
• pe de altă parte, societatea se emancipeză, citeşte şi învaţă că produsele din peşte şi peştele în general, sunt alimente sănătoase, astfel că cererea de peşte este din ce în ce mai mare, în 15ystem15e15al altor alimente de origine animală (carne de porc, vită etc.)
• asigurarea unor producţii constante pe tot parcursul anului se poate face doar însistemele superintensive, eliminându-se astfel caracterul sezonier al producţiilor piscicole din fermele clasice (exemplu – crapul şi alte specii de ciprinide, precum şi peştii răpitori de consum, se recoltează doar toamna; pescuitul 15ystem15e şi oceanic se desfăşoară doar în anumite perioade ale anului din cauza prohibiţiei în perioadele de reproducere sau migarţie a diferitelor specii de peşte). Se elimină totodată în acest mod, cheltuielile cu stocarea, păstrarea şi depozitarea producţiilor şi capturilor, în vederea

livrării treptate pe tot parcursul anului (Cocan, 2006).

Creşterea peştilor în 15ystem – superintensiv se poate face în două moduri:

1. sisteme „flow – through”

2. sisteme recirculante

SISTEME FLOW-TROUGH

Principiul de funcţionare a acestor sisteme de creştere se bazează pe trecerea apei o singură dată prin bazine. În general se utilizeză sursele de apă geo-termale sau apa caldă provenită de la termocentrale (apă care se pierde în general, fără a fi refolosită) (fig.2).

Bazinele utilizate în cadrul sistemelor flowthrough

pot fi confecţionate din beton, metal, fibră de

sticlă, polipropilenă sau simple prelate susţinute de un

cadru metalic iar amplasamentul acestora se poate face

în hale de producţie, în şoproane acoperite sau chiar în

aer liber.

Utilizând în general apă caldă, speciile ce vor fi

crescute în astfel de sisteme vor fi desigur specii cu

afinitate la temperaturi ridicate, cum sunt somnul african, somnul de canal sau tilapia, dar prin amestecul apei geo-termale cu o altă sursă de apă rece, sistemul poate fi folosit şi în fermele

ciprinicole în sezoanele reci (toamnă-primăvară), eliminînd astfel perioada rece în care crapul nu consumă furaje şi implicit nu creşte sau la incubaţia icrelor de ciprinide şi în bazinele de

predezvoltare a puietului, mărind astfel perioada corespunzătoare primei veri.

În salmonicultură, aceste sisteme sunt mai puţin utilizate, dar există cazuri în care sunt folosite iar producţiile sunt pe măsură, aşa cum sunt păstrăvăriile din zona mediteraniană (Italia,

Grecia, Spania, Croaţia), unde variaţiile de temperatură ale apelor montane pe parcursul unui an

calendaristic sunt nesemnificative (12-16oC), iar sistemele funcţionează cu succes.

Avantajele utilizării unor astfel de sisteme se referă la producţiile mari obţinute pe suprafaţă

de volum şi timp, dar prezintă dezavantajul utilizării unor volume mari de apă.

De asemenea, este imperios necesar ca pentru obţinerea rezultatelor preconizate, furajarea materialului de cultură să se facă doar cu furaje granulate, echilibrate din punct de vedere al

nivelului de proteine, carbohidranţi, lipide, vitamine, minerale etc.şi după un program de furajare bine pus la punct.

SISTEMUL RECIRCULANT

Tendinţa actuală a pisciculturii din ţările UE şi SUA este de mărire a ponderii producţiei de peşte obţinut în sisteme superintensive şi în special în sisteme cu apă recirculată.

Aceste sisteme de creştere câştigă în ultima vreme din ce în ce mai mult teren datorită multiplelor avantaje pe care le prezintă:

• posibilitatea amplasării unor astfel de sisteme în zone lipsite de un curs permanent de apă
• prin recirculare se conservă resursele de apă
• există un control strict asupra mediului de creştere, astfel că se menţin condiţii optime de crştere pe tot parcursul anului
• există posibilitatea obţinerii în flux continuu, pe tot parcursul anului, de produse proaspete
• inventarul piscicol se poate face cu o mai mare acurateţe decât în heleşteie, pe tot parcursul ciclului de producţie
• amplasamentul acestor ferme se poate face în apropierea locului de desfacere a producţiei, fiind eliminate cheltuielile cu transportul.

Deşi există numeroase avantaje, aceste sisteme se dezvoltă cu greutate, în principal, din cauza nivelului ridicat al investiţiilor iniţiale, a tehnologiei avansate care trebuie însuşită şi a consumului relativ ridicat de energie de pe parcursul exploatării sistemului. Prin găsirea unor soluţii de depăşire a acestor impedimente, rezultatele de producţie pot fi spectaculoase, iar amortizarea investiţiilor se poate face într-un interval foarte scurt de timp.

Făcând o paralelă între sistemul de creştere a peştilor în heleşteie şi sistemele cu apă recirculantă, se poate vedea diferenţa foarte mare în ceea ce priveşte producţia. Astfel, dacă în heleşteie, în cele mai fericite cazuri, se poate obţine o producţie de 0,2 kg peşte/m2 , în bazinele sistemelor recirculante se pot obţine chiar peste 200 kg peşte/m3, deci de cca. 1000 de ori mai mult.

Un sistem recirculant trebuie să cuprindă pe lîngă bazinele de creştere a peştelui, mai multe instalaţii care să permită asigurarea condiţiilor de mediu corespunzătoare cerinţelor biologice ale speciei de cultură. Acestea trebuie să menţină un mediu de creştere excelent din punct de vedere

calitativ, asigurând în acelaşi timp hrană adecvată pentru creşterea optimă (fig.3).

Menţinerea unei bune calităţi a apei este de primă importanţă pentru sistemele recirculante.

Apa cu o calitate slabă nu duce neapărat la moartea speciei de cultură, ci la reducerea ritmului de creştere al acesteia, cauzând stres şi mărirea incidenţei bolilor. Astfel, prin intermediul instalaţiilor din sistem, trebuie monitorizaţi şi menţinuţi în parametrii optimi pentru specia de cultură, următorii factori: oxigenul solvit, amoniacul, nitriţii, nitraţi, bioxidul de carbon, pH-ul, suspensiile solide etc.

Peştii elimină în mediul de cultură bioxid de carbon, amoniac şi materii fecale. Componentele sistemului trebuie să elimine aceste elemente şi să prevină efectele nocive ale acetora.

Astfel, pentru menţinerea unei ape de calitate corespunzătoare, trebuie ca aceasta să fie evacuată continuu din bazinul de creştere şi să sufere procese de filtrare, biofiltrare, oxigenare, sterilizare, urmând ca apoi să fie repompată în bazin.

Orice eroare de proiectare sau de funcţionare a unei componente a sistemului poate avea rezultate catastrofale în rândul populaţiei piscicole din bazine şi implicit în buzunarele investitorilor. Riscurile se reduc însă foarte mult atunci când proiectul este făcut pe bază de calcule riguroase de către specialişti, iar instalaţiile sunt judicios alese (fig.4).

BIBLIOGRAFIE:

1.CREŞTEREA PĂSTRĂVULUI CURCUBEU ÎN SISTEM RECIRCULANT ŞI CONDIŢIICONTROLATE DE MEDIU – Daniel Ioan COCAN        Dati click
aici:http://www.editura.bioflux.com.ro/docs/cocan.pdf

2.www.Wikipedia.org

3. www.Revista-Ferma.ro

4. www.Recolta.eu

Aici este un studiu despre pastravarie unde a fost postat.Dati click aici:
http://www.scrigroup.com/diverse/pescuit/CERCETARE-PROPRIE-PRIVIND-TEHN24922.php

                     Schitare pastravarie

Draga prietene, cititorule, presupunând ca articolul din numarul precedent al revistei te-a pus pe gânduri si pe fapte, îti propun ca în continuare sa stabilim pasii pe care trebuie sa îi parcurgi, pornind de la alegerea terenului, pozitionarea pastravariei, pâna la construirea propriu-zisa a fermei si popularea acesteia. Amplasarea pastravariei  Suprafata, locatie si vecini. Alegerea unui teren cu o suprafata de 1200 m2 îti permite sa construiesti o pastravarie, în care vei putea produce 10-12 tone de pastrav.Daca ferma este situata la doar doi km de drumul judetean, iar distanta dintre drumul judetean si pastravarie se parcurge pe drum comunal, cu perspectiva ca acesta sa fie asfaltat, putem vorbi de o pozitionare buna.Este bine ca în amonte de locul în care ti-ai propus sa construiesti pastravaria sa nu existe localitati, astfel încât sa ai garantia ca apa nu va fi poluata. În cazul în care în apropiere exista stâne, este indicat sa îi sfatuiesti pe proprietarii acestora si pe ciobani sa fie precauti atunci când folosesc solutii pentru îmbaierea oilor, astfel încât acestea sa nu ajunga în râu.Distanta mica fata de localitati urbane îti va da posibilitatea sa gasesti piata de desfacere în orase,fara cheltuieli mari de transport, precum si de a avea clienti chiar la poarta pastravariei. Asigurarea sursei de apa. O configuratie buna a terenului, precum si o panta a râului de doi, pâna la trei sute de metri, va diminua valoarea investitiei, necesara pentru aductiunea apei în pastravarie. Chiar daca râul este populat cu pastravi, ceea ce îti indica o calitate buna a apei, este bine, totusi, sa determini pH-ul si duritatea acesteia.Având în vedere ca nu poti alimenta pastravaria decât cu apa de râu, iar temperatura apei oscileaza în timpul anului între 0 si 18oC, îti propun sa cumperi puiet de 10-15grame la sfârsitul lunii aprilie, respectiv la începutul lunii mai. Te sfatuiesc acest lucru,deoarece exista pastravari care îsi alimenteaza bazinele cu apa de izvor si care vând pastrav de 10-15 grame.Bazinul si debitul apei, importante în optimizarea productiei Dimensiune bazin. Pentru suprafata de teren pe care o ai în proprietate, îti propun sa construiesti patru bazine cu lungimea de 30 m, latimea de 2 m si cu adâncimea medie de 1,65 m, având un volum total de 99 m3. Într-un astfel de bazin poti creste 2500 kg de pastrav, cu greutatea de 260-300grame/bucata.Debitul minim pe bazin, necesar pentru împrospatarea apei o data la o ora, este de 99 m3/h, adica 27,5 l/s.Debitul maxim necesar, în cazul în care avem 2500 kg de pastrav cu greutatea de 260-300 grame si o temperatura a apei de 18oC, va fi de 208 m3/h, adica 58 litri/s.Astfel, debitul maxim necesar pentru12 tone de pastrav va fi de 232 l/s.Este foarte important sa îti esalonezi productia, astfel încât sa nu ajungi la o încarcatura asa de mare, sau, ca alternativa, sa compensezi deficitul de debit si sa produci mai mult de 12 tone de peste.Dimensiunea bazinului,corelata cu debitele necesare va asigura o viteza a apei in bazin cuprinsa intre 0,83-1,75cm/s.

Compartimente si masuri sanitar veterinare.
-Spatii de productie.In planul pastravariei am prevazut o suprafata de 165 mp pentru a construi o cladire cu demisol,parter si etaj.La demisol se va amenaja depozitul de hrana si pe viitor,spatii pentru prelucrarea pestilor (eviscerare si ambalare).La parter va fi locuinta de serviciu ,iar la etaj,eventualsi la mansarda se pot amenaja spatii de cazare.

-Punct de desfacere a marfii.De maxima necesitate este delimitarea unei zone pentru vanzarea pastravului.In conditiile in care accesul vizitatorilor in pastravarie este interzis prin motive sanitar-veterinare.
    Pentru inceput,ca sa produci trei tone de pastravi,construieste un singur bazin,precum este cel din schema (fig.1),apoi extinde-te treptat.Este necesar insa,ca de la inceputul afacerii,sa asiguri imprejmuirea intregii incinte.
       
       Nu uitati:
-Pentru cresterea pastravilor,apa din bazin trebuie sa fie primenita cel putin o data la o ora;
-Viteza apei in bazin trebuie sa fie intre 1 si 2 cm/s;
-Pentru auto-curatirea bazinului,densitatea de pastravi trebuie sa fie de 25 kg/m3.

     Bazine de crestere a pestilor ,in sistem recirculant.

Este unanim acceptat ca un element important in cadrul indicatorilor de performanta a sistemelor acvacole recirculante este reprezentat de dimensionarea corecta a bazinelor de crestere a pestilor.
   In bazinele mari,dinamica circulatiei apei tinde sa fie mai scazuta,astfel ca modalitatile de admisie si de evacuare a apei,precum si viteza de curgere a acesteia,devin factori determinanti ai uniformitatii calitatii apei din aceste bazine.
In cadrul sistemelor recirculante se utilizeaza bazine de crestere de forma dreptunghiulara,patrata sau circulara,care se supun unor moduri diferite de circulatie a apei.Pentru larvele de peste,aflate intre ecloziune si varsta de 45 de zile se folosesc troci dreptunghiulare.

Bazinele circulare pastreaza calitatea apei.

In practica actuala a sistemelor recirculante,pentru pestii cu greutatea medie mai mare de 60 g se folosesc preponderent bazine circulare de dimensiuni mari (cu diametrul de 3 m,4m,4,5m,sau 7m).
Avantaje.Acestea se intretin usor si economic,asigura o calitate uniforma a apei in tot spatiul de crestere,permit optimizarea conditiilor ecotehnologice,evacuarea rapida si eficienta a solidelor sedimentate si observarea hranei neconsumate(in vederea stabilirii cantitatii optime de administrare a acesteia).Mod de folosire.Raportul optim intre diametru si adancimea bazinelor este de 3 la 1 si de la 10 la 1.In bazinele circulare,alimentarea cu apa se realizeaza tangential pe peretele bazinului,fapt care genereaza o miscare a apei in jurul axului vertical al acestuia sub forma unui curent primar de rotatie.Prin frecarea curentului primar de peretelr si de fundul bazinului,se creeaza un curent secundar transversal,de intensitate apreciabila,care are o componenta radiala de suprafata,directionata dinspre centru spre peretele bazinului si o componenta radiala de fund,orientata dinspre perete spre centrul bazinului.Componenta radiala de fund transporta materiile solide sedimentate spre drenul central al bazinului,favorizand autocuratirea.Curentul de apa care alimenteaza bazinele circulare poate modifica instantaneu calitatile fizico-chimice (temperatura,continutul de oxigen,amoniac,nitriti,dioxid de carbon,pH etc) si biologice (continutul in solide in suspensie,germeni) ale apei.Concomitent,printr-o buna amestecare a apei,intreaga populatie piscicola vietuieste in mediul acvatic cu aceleasi calitati.Pentru mentinerea starii de sanatate a tonusului muscular si a respiratiei,precum si pentru a conduce solidele sedimentate spre drenul central al bazinului,viteza de rotatie a apei nu trebuie sa depaseasca 15-30cm/secunda.
Preturi bazine confectionate din poliester:
Pentru a va forma o idee asupra cheltuielilor de achizitionare,va prezentam cateva preturi  pentru dotarea fermei cu bazine:
-troci-390 de euro/buc+tva
-bazine patrate cu laturile de 1,5 m-650 euro/buc+tva-pentru puiet
-bazine circulare cu diametru de 3 m-2200 euro/buc+tva
-bazine circulare cu diametrul de 4 m-10623 lei/buc(tva inclus).

Legaturi catre carti de specialitate din domeniul salmonicol(cresterea pastravilor) in limba romana.Da-ti click aici:
1.http://www.scribd.com/doc/27960454/Cresterea-salmonizilor

Specii de pastravi.Pastravul indigen,fantanel,curcubeu,de lac si de stanca.

PASTRAVUL INDIGEN (SALMO TRUTTA FARIO L.)

Pastravul indigen (Fig. 1), denumit si Pastrav de rau, Pastrav sau Pastrav comun, este salmonidulul cel mai raspandit in apele noastre de munte.

             Fig. 1 - Pastrav indigen

Raspandire : Traieste in apele de munte, din apusul Europei pana in Muntii Ural, in cele ale Africii de Nord (Algeria ,Maroc) si ale Asiei mici. A fost introdus din America de Nord, India,Africa , Noua Zeelanda si Madagascar la sfarsitul secolului al IX-lea. (fig.2)

La noi in tara, in afara apelor si paraielor de munte, unde este preponderent in zona care-i poarta numele, se afla raspandit si in lacurile alpine si de baraj, intinzandu-si stapanirea asupra lor de la altitudinea de 150 m (Cerna si Valea Beiului) pana sus, in golul alpin , la 2260 m (Tau portii). Din lungimea totala cat reprezinta reteaua hidrografica a apelor curgatoare de munte, pastravul indigen ocupa 11.500 km, populand si un numar de 75 lacuri alpine si de baraj din zona montana, fie natural (Balea, Calcescu, Lacul Rosu.), fie introdus pe cale artificiala.

Actiunea de repopulare a apelor cu aceasta specie are loc anual, prin introducerea de puieti crescuti, din primavara pana in toamna, in toplite. Incepand cu anul 1965 a avut loc o larga actiune de populare a lacurilor alpinele din masivele Rodnei, Fagaras, Candrel,  Parang, Retezat, Tara Godeanu., utilizandu-se si puieti obtinuti din icre provenite din import ca fiind specia de lac, specie care practic reprezinta o varietate a pastravului indigen.                                                             

Azi,doar cateva lacuri montane nu au viata piscicola, fie datorita esecului actiunii de populare ca de pilda Lacul Caltun din masivul Fagaras si unele lacuri din Caldarea Jiului-Parang, fie datorate adancimii sub 2 m a apei si lipsei de oxigen din timpul iernilor aspre.

  Fig. 2 - Zona de raspandire

Cresterea artificiala a pastravului indigen in vederea producerii puietului pentru repopularea anuala a apelor de munte are loc in majoritatea pastravariilor noastre. Fac exceptie doar cateva pastravarii care produc numai pastrav de consum, Curcubeu sau Fantanel, printre care se numara pastravariile : Slanic, Friza, Campul Cetatii si Popoci.

Descriere : corp puternic, in forma de fus, putin turtit lateral si acoperit cu solzi marunti. Capul este lipsit de solzi; inotatoarea codala este scobita in tinerete si aproape dreapta la exemplarele batrane si la cele adulte care traiesc in lacuri alpine de baraj. Celelalte inotatoare sunt usor rotunjite. Linia laterala, putin pronuntata , are in lungul ei intre 110 si 125 de solzi.(fig. 3)

  

Fig. 3 - Pastrav indigen

Maxilarele sunt puternice, prevazute cu numerosi dinti aduși inauntru, care indica aptitudini de mare rapitor. Exemplarele batrane si uneori masculii in epoca boistei au maxilarul inferior mai lung si curbat in sus.

Coloratia corpului este foarte frumoasa, fiind intrecuta numai de cea a Fantanelului: brun pe spate si alb-murdar pe flancuri si burta. Spatele si flancurile sunt presarate cu puncte negre sau brun inchis , amestecate cu stelute rosii inconjurate de inele alb-galbui. Punctele rosii lipsesc pe linia spinarii si uneori merg pana in dreptul abdomenului. Ele se gasesc raspandite si pe nodalca. La unele exemplare punctele negre sunt foarte numeroase, raspandite pana si pe operculii, la altele insa predomina cele rosii. (fig.4)

          Coloratia  variaza in functie de locul de trai, de culoarea fundului albiei, de lumina care patrunde in locul unde isi are ascunzisul si, in mai mica masura, de felul hranei. Astfel este mai deschisa , de la verde-brun  pana la galben-pal, in apele cu fundul pietros si vegetatie arborescenta pa maluri si mai inchisa-de la negru la verde-masliniu-in locuri umbrite, cu apa adanca sau cu fundul acoperit de vegetatie (muschi, alge).

   Fig. 4 - Pastrav indigen(forma de fus)

Pana la varsta de un an si uneori chiar mai tarziu, tineretul poarta pe flancuri umbre ovale transversale(Fig. 5).

Desi este un peste agil si iute, invingand o viteza a curentului apei de 2-3,5 m/s, trei particularitati ii sunt caracteristice: frica, lipsa de abilitate si voracitatea; fuge la cea mai mica miscare de pe mal; prins in cirlig, in loc sa se incurce spre mal asemenea celorlalti pesti, el inoata spre mijloc tinand firul intins; atins cu mana pe sub pietre nu fuge; da la momeala chiar cand este satul.

                                                                             Fig.5 - Pastrav indigen

Locul de trai-hrana. Fiind un peste de apa rece il gasim in ape cu temperaturi cuprinse obisnuit intre 12-16°C vara si 1-3 °C iarna. In apele a caror temperatura urca peste 19°C se intalnește foarte rar, locul lui fiind luat aici de pestii albi.

Sub numele generic de pesti albi sunt cuprinsi pestii care traiesc in mod obisnuit in zona inferioara a apelor de munte, ca: clean, mreana vavata, scobar, beldita etc.

Pastravul iubeste apa limpede cu mult oxigen dizolvat (9-12mg/l) suportand insa si pe durata scurta si apa tulbure.

Un rol deosebit in viata pastravului indigen il are locul de ascunzis, pe de o parte datorita faptului ca apa mica si limpede face sa fie zarit cu usurinta, iar pe de alta parte, fiind un peste rapitor care-si culege hrana din apa sau de la suprafata ei, are nevoie de locuri de panda. Il gasim astfel sub bolovani, radacinile arborilor de pe mal, arbori cazuti in apa, casite etc. Locul de adapost si-l paraseste numai in epoca boistei sau cand puhoaiele il transporta la vale. Pentru locurile bune de adapost se dau adevarate lupte intre pastravi. Pentru crearea lor,apele de munte se amenajeaza cu cascade podite (fig.6).

Fig. 6-Cascada podita

Hrana, foarte variata de altfel, o formeaza larvele de insecte care traiesc in apa sub pietre, asa-numitii corobeti, latatusii, diferitele insecte ce zboara la suprafata apei. Fiind carnivor prin excelenta ,se hraneste, in special la varste inaintate, si cu pestii mici care-i stiu de frica: boisteni si grindei avand predilectie deosebita pentru zglavoace, a caror carne pare sa fie gustoasa. Ataca si semeni mai mici de-ai sai, pe care insa nu-i prinde cu prea multa usurinta.

Cresterea. Pastravul indigen creste in functie de bogatiile in hrana a apei respective si de temperaturi cuprinse intre 14 - 16°C. La temperaturi sub 2 - 3°C inceteaza sa se mai hraneasca.

Dimensiunile obisnuite ale pastravului indigen de la noi, la diferite varste, sunt :

-         6-12cm , cu 4-20 g, la varsta de 1 an;

-         15-20 cm, cu 50-120g, la varsta de 2 ani;

-         25-30cm, cu 150-250g, la varsta de 3 ani;

-         30-35cm, cu 250 - 500g, la varsta de 4 ani;

-         35-45cm, cu 400-700g, la varsta de 5 ani.

 

Fig. 7-Pastrav indigen

In  apele bogate in hrana , cum sunt: Oasa, Lacul Lotru etc. Pastravul indigen are o crestere foarte rapida, fiind bun de undita in toamna  celui de al doilea an de existenta. In apele Fagarasului, mai reci  si mai sarace in fauna nutritiva, cresterea e mai inceata: abia in vara celui de al patrulea an de viata se situeaza printre pestii buni de cosul pescarului. (fig.7)

In apele reci si sarace in hrana, cresterile sunt mai mici, ajungand abia la jumatate.

Pastravul indigen traieste pana la varsta de 10-12 ani si poate atinge greutatea maxima(Lacul Vidraru) de 4,5kg.

Reproducerea. Pastravul devine matur sexual la varsta de 2 -4 ani, masculul mai devreme decat femela. Boistea sau bataia cum i se mai spune , are loc prin lunile octombrie-noiembrie, cand apa de munte s-a racit pana la 7-8°C. Este mai timpurie in apele reci si in toamnele mai scurte,si mai tarzie  in apele ce se racesc mai tarziu sau in toamne lungi.

Cand frunza arinului incepe sa se desprinda de pe ramuri,pastravii sunt gata de nunta. In aceasta perioada ei imbraca asa-numita „haina de nunta”, primind o coloratie mai aprinsa decat de obicei. Acum femela se deosebeste cu usurinta de mascul, avand abdomenul mai plin si orificiul genital marit si umflat.

Cuprinsi de focul dragostei, pastravii urca in carduri spre izvoare, sarind obstacole chiar de 1m inaltime. Nu toate exemplarele intreprind drumul spre apele limpezi si oxigenate ale izvoarelor. Unele din ele „se bat” in apropierea locului de trai in cazul in care gasesc aici conditii bune de boiste.

Femela, urmata de 1-2 masculi, isi depune icrele in locurile de bataie curatite de mal, frecandu-si abdomenul de pietrisul fin, iar masculii le stropesc cu lapti. Dupa aceasta, femela acopera icrele, cu ajutorul cozii,cu un strat subtire de pietris. Dupa depunerea icrelor si a laptiilor, pestii slabiti, se lasa dusi la vale de curentul apei si revin la vechile locuri de adapost .

Pastravii din bazinele pastravariilor depun icre ceva mai tarziu decat cei din rau. In unii ani, datorita variatiilor de temperatura din sezonul autumnal, recoltarea icrelor se prelungeste pana la sfarsitul lunii decembrie.

Marimea icrelor si numarul pe care il depune o femela depinde de greutatea ei, de varsta ei,si indeosebi de bogatia in hrana a apei in care traieste. Icrele, de culoare portocaliu-galben au un diametru intre 3-6 mm, fiind mai mici la pastravii tineri si mai mari la cei mai in varsta. De asemenea, ele sunt mai mari la pastravii din lacurile alpine decat la cei din paraiele de munte.

La 1 kg greutate-corp, o femela depune intre 2200 si 4500 icre. Numarul icrelor variaza, la pastravii din liber, de la un parau la altul, in functie de o serie de factori, intre care cel mai important il constituie capacitatea biogenica a raului respectiv (Fig. 8).

 

Fig.8 - Icre de pastrav

In urma masurilor facute la un numar minim de 10 femele de diferite varste din fiecare apa mentionata mai jos au rezultat urmatoarele medii la 1 kg greutate-corp  pentru pastravul de rau: 2200 bucati-raul Buda-Arges; 2300  Valea Ieri; 2400 bucatii-paraul Schit - Ceahlau; 2900 bucati-Raul Mare-Retezat; 3000 bucati-Valea Iadului si Lacul Vidra; 3200 bucati-paraul Barnar; 3300 bucati-Somesul Rece; 3800 bucati-Valea Putnei-Suceava; 4000 bucati-raul Lotru,amonte de coada Lacului Vidra si 4200 bucati in raul  Sebes-Oasa.

Icrele stau in apa la incubat un numar variabil de zile, in functie de temperatura apei: mai putine zile cand apa este mai calda si mai multe zile cand apa a scazut.

In general, in apele tarii noastre, puietul iese pe la mijlocul lunii martie-inceputul lunii aprilie, dupa 140-180 zile de la depunerea icrelor.

Pentru ca puietul sa iasa din icre acestea trebuie sa acumuleze un numar de grade-zile (totalul temperaturilor zilnice ale apei intre data depunerii icrelor si a ecloziunii) variind intre 330 si 380. Cifrele de mai sus rezulta din datele inregistrate la diverse pastravarii din tara,intr-un interval de 5 ani.

Odata cu racirea timpului, pastravul nu se mai hraneste decat in masura foarte mica, intra la adapost sub pietre si isi reia activitatea de rapitor dupa dezghetul apei.

Fig. 9 - Pastravul indigen (Salmo Trutta Fario)-Paraul Barcau

Diverse. Pastravul indigen are o carne foarte gustoasa cand este preparat proaspat in unt, dupa ce timp de o ora a stat la sare. Fript pe jaratic,in foi de brusture sau in zair „la protap” cum se spune, este delicios. Afumat si impachetat in „varzob”  de brad satisface cele mai alese gusturi, daca a fost bine preparat (5-6 ore in sare, in prealabil).

La izvoarele raului Barcau (fig. 9), pe paraiele Toplita si Boita, traieste o varietate de pastrav indigen careia ii lipsesc punctele rosii, cele negre fiind repartizate rar pe tot corpul .Varietatea a fost denumita Salmo trutta linneus si este unica aici in apele tarii. Pe viitor va fi crescuta artificial in bazinele pastravariei Izvorul Barcaului, urmand a fi reintrodusa in paraiele amintite,unde s-a imputinat pana la disparitie datorita exploatarilor. Traieste in amestec cu pastravul indigen.

In paraul Barnar, afluent al Bistritei moldovenesti, in localitatea cu acelasi nume, pastravul indigen are o coloratie deosebita, galben pe burta si fancuri, cu umbre ovale si puncte rosi rare. (Fig.10)

Se presupune ca ar fi un pastrav rezultat al unei vechi incrucisari  dintre pastravul indigen bastinas si cel fantanel (Salvelinus fontinalis) adus si populat aici la inceputul secolului al  XX-lea.

Numeroase exemplare cu caracteristicile coloristice mentionate sunt sterile.

Pescuitul sportiv al pastravului este deosebit de atragator. Se pescuieste cu lanseta folosind lingurite metalice de diferite forme sau pestisori artificiali.

                                                                                            Fig. 10 - Pastravul indigen din raul Barnar

Pescuitul cu momeli naturale, in ciuda faptului ca este permis in unele ape de munte, pierde din ce in ce mai mult teren, cei care se considera adevarati pescari de pastrav vazand acest pescuit ca lipsit de sportivitate.

Sezonul de pescuit incepe de la 1 mai si se inchide la 14 septembrie. Dimensiunea minima este de 20 cm; intr-o zi de pescuit se pot retine 10 bucati si in majoritatea apelor curgatoare se pot pescui numai doua zile pe saptamana. Pescarul care a prins un pastrav subdimensionat este obligat sa il desfaca cu grija din carlig si sa-l elibereze in rau. In cazul in care a fost ranit prea grav va fi taiat in bucati si aruncat in rau, spre a servi drept hrana celorlalti pesti.

In liber, reusita reproducerii este foarte redusa. Se aprecieaza ca abia 1-2% din puietii iesiti din icre ajung la maturitate datorita daunatorilor, puhoaielor si numeroaselor alte cauze.

Datorita acestui fapt, fondurile de pescuit trebuie repopulate in fiecare an cu puietul pe cale artificiala (Fig.11).

Puietul se produce in pastravarii si se considera anual pentru reteaua apelor de munte un necesar de 14 milioane de puieti. Aceastia cresc in prealabil in locuri de deversare numite toplite pana toamna cand, adaptati in mare masura la mediul natural se introduc  in rau si in lacuri montane.   

                            

                                                                                    Fig.11 - Operatia de mulgere

PASTRAVUL FANTANEL (SALVELINUS FONTINALIS MITCHILL)

Pastravul fantanel  (fig. 15) este denumit si pastrav de izvor, pastrav de sipot, fantanita si fantanel.

fig15. Pastravul fantanel

 Raspandire. Originar din regiunea izvoarelor fluviilor de pe coasta atlantica a Americi de Nord (intre pensiunea Labrador si Muntii Alegani), a fost introdus in Europa in jurul anului 1889, iar la noi prin anul 1906, in cateva ape de munte din Moldova, ca: Valea Barnarului, Valea Putnei si Valea Tarcaului. Tot prin aceeasi vreme a fost introdus si in cateva ape din Transilvania: in Valea Gudei, afluent al Muresului langa Toplita, paraul Negruta, afluent al Somesului Rece, si Valea Putnei-Suceava pe cale de disparitie.

Descriere. Ruda apropiata cu pastravul ididigen, fantanelul il intrece pe acesta in armonia culorilor care-i dau o fumusete de neasemuit si-i confera titlul de cel mai frumos peste de la noi. Corpul, mai putin suplu decat al pastravului indigen, este acoperit cu numerosi solzi mici. In lungul liniei laterale sunt dispusi intre 109 si 130 solzi.                                         

Are spatele brazdat de dungi serpuinde portocalii pe un fond verde masliniu. Flancurile, de culoare variind intre argintiu, portocaliu si rosu, sunt presarate cu numeroase stelute cu colturi rotunjite, de culoare portocalie sau rosu-carmin, unele din ele inconjurate cu inele albastrui.

Inotatoarele ventrale, cea anala si cea codala sunt rosietice si au la margine cate o dunga de culoare alb-laptos brazdata terminal cu o dunga neagra. Inotatoarea codala are aceasta dunga numai la baza de jos a ei. Dorsala si nodalca au culoarea spatelui si sunt brazdate si ele de dungi serpuinde.

            Aceleasi caractere le prezinta si partea superioara a inotatorii codale, care e scobita in tinerete ca si la pastravul indigen. Femela are culori mai sterse decat masculul.

 Pana spre mijlocul celui de-al doilea an de existenta, ca si pastravul indigen, are pe flancuri niste umbre rotunde-ovale. In timpul boistei, abdomenul devine rosu-porocaliu cu pete negre care, impreuna cu maxilarul de jos, usor curbat, il face usor de deosebit de femela.

Exemplarele crescute in pastravarii pierd din coloratia frumos armonizata, culorile devenind sterse, uniforme (fig. 16).

Are  gura mai mare decat pastravul indigen si prevazuta cu dinti maro, incovoiati, care-i dau caracteristica de mare rapitor.

Fig.16 -  Pastrav fantanel din pastravarii

Felul de viata,hrana. In tara de bastina traieste in apele limpezi puternic oxigenate, cu temperaturi scazute si care nu depasesc vara 15°C. Optimul de hranire il are cand temperatura apei are valoarea cuprinsa intre 12-14°C. Sub 4°C hranirea inceteaza. Cresterea temperaturi apei peste valoarea de 17°C il face sa migreze inspre izvoare, in cautarea temperaturilor mai scazute.

Spre deosebire de pastravul indigen, fantanelul este un peste vioi, vesnic in miscare, adapostul jucand  un rol secundar in viata lui.

Hrana, constituta din melci, rame, latausi si felurite insecte si-o ia fie de la suprafata apei, fie de pe fundul ei. Consuma si semeni mai mici de-ai sai.

Cresterea. Este mult mai rapida decat a pastravului indigen, devenind apt de undita la varsta de doi ani, cand atinge o lungime de 20-25cm si o greutate de 150-200 grame.

Crescut in pastravarii si hranit din abundenta inregistreaza greutati mai mari, atingand la inceputul celei de a 3- a veri 250 g, iar la sfarsitul celei de a 4-a veri 550 g si 35cm lungime. Greutatea maxima inregistrata in pastravarii este de 1 kg.

Reproducerea. Are loc toamna, incepand cu luna octombrie si sfarsind cu jumatatea lunii noiembrie, cand femelele depun intre 2500 si 5000 icre de kg/greutate corp, cu un diametru de 4 -5 mm. Devine matur sexual la varsta de 2-3 ani. Boistea are loc in vecinatatea locului in care traieste, in acelasi mod ca si pastravul indigen.

Puietii ies din icre prin luna martie cand acumuleaza  350-400 grade-zile.

Avand aceeasi epoca de boiste ca si pastravul indigen si traind, la noi, in amestec, se incruciseaza cu acesta dand asa-numitii pastravi tigru caracterizati prin dungile cafenii de pe flancuri, unite intre ele sub forma de figuri neregulate in centrul carora se afla cate un punct de aceeasi culoare. Lipsesc si dungiile colorate ale aripilor ventrale (fig 17). Hibrizii produsi sunt sterili. Incrucisarea facuta cu cativa ani in urma, in Pastravaria Gudea, a dat nastere la cateva exemplare de acest gen.

Fantanelul din apele naturale este apt pentru reproducerea mai devreme decat patravul indigen, pastravul fantanel si respectiv tigru,la varsta de 2 ani.

Fig. 17 - Pastrav fantanel

          Diverse. Pastravul fantanel din apele naturale are carne somonata cu un placut gust de ciuperci.

A fost introdus in anii 1966-1967 sub forma de puieti adusi de la Pastravaria Valea Putnei in Taul Steviei denumit si Taul de sub Retezat unde s-a dezvoltat exceptional.

Aflat in arealul sau vechi pe cale de disparitie, fie datorita exploatarilor foretiere si apei tulburi, fie captarilor hidroenergetice, pastravul fantanel (Salvelinus fontinalis) are asigurata la noi continuitatea speciei datorita existentei lui in Taul Steviei unde, fiind in afara traseelor turistice si datorita accesului dificil, este scutit de plaga braconajului.

Fiind un peste de apa rece si limpede este indicat a fi introdus in zona izvoarelor paraielor,unde de obicei pastravul indigen isi limiteaza accensiunea,si indicat in mod deosebit in zona superioara  a paraielor Fagarasene si in lacurile alpine.

Intre anii 1978 si 1984 au fost importate icre de pastrav fantanel din fosta Cehoslovacie. Icrele au constituit un hibrid selectionat si adaptat la cresterea artificiala (Salvelinus americanus).

A fost introdus in majoritatea pastravariilor cu apa rece inlocuind treptat pastravul curcubeu care prefera ape cu temperaturi mai ridicate.

Astazi mai bine de 2/3 din productia de pastrav de consum a pastravariilor noastre este data de pastravul fantanel de provenienta initiala din Cehoslovacia.

A fost introdus in mediul natural in lacurile din muntii Retezat in anul 1979 unde s-a dezvoltat in conditii de mare rapiditate.

A fost insa extras prin pescuit pana la ultimul exemplar.

S-a mai pastrat datorita accesului  foarte dificil doar in Lacul Mija din Parang.

PASTRAVUL CURCUBEU (SALMO  GAIRDNERI  Richardson)-Considerat somon

Pastravul curcubeu (fig. 18) este denumit si pastrav american.

Raspandire. Originar din America de nord (California), a fost introdus in Europa in jurul anului 1880, in Germania mai intai si apoi si in alte tari europene, printre care si tara noastra,unde a fost introdus inaintea primului razboi mondial.

In America de Nord traieste in apele muntilor coastei pacifice incepand din Alaska si  pana in California.                                                                                                                

     Fig.18 - Pastrav curcubeu

Exista doua varietati de pastrav curcubeu: pastravul curcubeu propiu-zis (rainbow trout) stabilit in apele de munte si pastravul curcubeu denumit „cu cap de otel” (steelhead trout), care migreaza in ocean in stadiul de adult.

In Europa au fost aduse sub forma de icre amandoua varietatile, atat Samlo shasta Jordon ce traia in regiunea superioara a paraielor din Muntii Stancosi (Oregon si California), cat si forma migratoare din regiunea dinspre varsare a paraielor respective (Salmo irideus Gibbons).

Astazi, datorita incrucisarilor facute de-a lungul anilor intre cele doua varietati, pastravul curcubeu existent la noi are caracterele formei migratoare, motiv pentru care  popularile facute in trecut in apele curgatoare din Moldova, Maramures, Banat si Transilvania nu au dat rezultate pozitive. Ajuns la talia de 20 cm coboara din paraiele de munte in zona colineara a raurilor. Este cazul paraielor Posaga (1965) de unde a coborat in Aries, Giurgiu (1968), Idicel (1968) si Troaus (1966) , de unde a coborat in Mures. Se cunoaste un caz cand, dupa viitura din iulie 1975, pastravul curcubeu a fost pescuit in Dunare, la Galati, ajunsi aici, probabil, pe undele Siretului ca si un exemplar pe Sabar in 1980.

Azi se mai gaseste in apele curgatoare  doar in cateva paraie care au in apropierea lor pastravarii de consum din bazinele carora a evadat.

A fost introdus ca specie de baza in Lacurile Bicaz si Vidraru, insa a fost extras prin braconaj aproape pana la exterminare. In Lacul Lotru forma pana de curand specia majoritara, iar Lacurile alpine Urlea, Cindrel, Spurcat si Podragel il mai gazduiesc inca alaturi de pastravul indigen. A fost introdus si in lezeru’ Ighiel si in Lacul Vulturilor-Siriu.

Descriere. Este colorat mai putin frumos decat semenii sai din aceeasi familie, pastravul curcubeu fiind verde-cenusiu,uneori albastrui pe spate, argintiu stralucitor pe flancuri si albicios pe burta. In lungul liniei laterale, mult mai pronuntata decat la ceilalti pesti din familia salmonidelor, are o dunga cu irizatii in culorile curcubeului, de unde isi trage si numele. Aceasta dunga este mult mai pronuntata la exemplarele care traiesc in apele libere decat la cele din bazinele pastravariilor. La aceastea-indeosebi la masculi-dunga este mai pronuntata in perioada depunerii icrelor.

Forma corpurilor este asemanatoare cu cea a pastravului indigen, solzii sunt insa mai mari si usori cazatori, in numar de 120-150 in lungul liniei laterale.

Flancurile si spatele, ca si inotatoarea codala, sunt presarate cu numeroase puncte mici negre. Punctele rosii lipsesc. La unele exemplare,punctele negre mici, de forma neregulata sunt raspandite pe tot corpul.

Flancurile si inotatoarea codala, sunt presarate cu numeroase puncte mici negre. Punctele rosii lipsesc. La unele exemplare punctele negre mici, de forma neregulata sunt raspandite pe tot corpul(fig.19)              Fig .19 Pastrav curcubeu de un an

                                                                                                                   

Intotdeana codala este scobita la varsta inaintata. Capul este mai mic, proportional cu corpul, decat la pastravul indigen. Puietul de o vara are dungi transversale ovale pe flancuri, dungi ce dispar in a doua vara.

Felul de viata,hrana. Este putin mai exigent la conditiile fizico-chimice ale apei decat ceilalti pastravi. Suporta bine tulbureala apei, se multumeste cu un continut mai scazut in oxigen dizolvat (6-7cm³/l) , cu un curent mai lin, prefera apele neutre cu valoarea pH-ului in jur de 7.

In ce priveste temperatura apei, in bazine suporta temperaturi pana la 28°C  timp de cateva ore daca debitul apei este de cel putin 1 l/minut la 1 kg peste.

Optimul de hranire il are cand temperatura apei atinge valori cuprinse intre 15-19°C; consuma insa hrana ce i se administreaza si cand apa are temperaturi apropiate de 1°C, fapt care-l face sa inregistreze si unele cresteri si in timpul iernii. La temperaturi ce trec peste 23°C hranirea inceteaza.

In apele libere, hrana este constanta, fiin alcatuita din tot felul de insecte si larve existente in apa si care zboara la suprafata acesteia. Este mai vorace decat ceilalti pastravi , fiind tot timpul flamand si  in cautarea hranei. Inghite tot ce cade in apa.

Este mai putin pretentios in ceea ce priveste adapostul, preferand in schimb apa mai adanca.

Cresterea. In apele naturale, la varsta de 2 ani cand este bun de undita, atinge lungimea de 20-25 cm si o greutate de 100-250g. In bazinele inchise cresterea este in functie de temperatura apei, debit si in special de hranire. Creste mai incet decat fantanelul.

Hrana de calitate si abundenta ei in apele inferioare face ca pastravul curcubeu  din liber sa inregistreze cresteri putin obisnuite.

Reproducerea. Maturitatea sexuala o atinge la 2 ani(masculul) si la 3 ani (femela); femela are uneori icre si la varsta de 2 ani atunci cand are conditii optime de dezvoltare . Depunerea icrelor are loc primavara, incepand cu luna martie si sfarsind in luna aprilie  cu exceptia celor din pastravariile alimentate de la izvor, unde depunerea icrelor are loc in februarie si chiar in ianuarie. In apele curgatoare pastravul curcubeu nu se reproduce .

La 1 kg greutate corp se obtine 4000 de icre galbene sau portocalii de 4-6 mm in diametru, in functie de varsta si greutatea femelelor.

Incubatia dureaza intre 30-60 zile, icrele eclozand dupa acumularea a 330-390 grade-zile.

Diverse. In apele in care exista, pescuitul pastravului curcubeu este liber intre 1 iunie si 31 decembrie. Dimensiunea minima admisa la pescuit este de 20 cm. La undita cade,atat la musca artificiala si lingurita cat si la momeli naturale,mult mai usor decat celelalte salmonide.

Pastravul curcubeu are carnea mai putin gustoasa decat pastravul indigen, dar mai gustoasa decat a fantanelului.

Pastravul curcubeu nu face obiectivul cresteri pentru repopulare intrucat,  nu se imulteste liber datorita pierderii functiunii de reproducere naturala, urmare a adaptarii lui indelungate la viata in captivitate, unde icrele sunt recoltate de om.

Face obiectul cresterii in scopul valorificarii lui ca pastrav de consum, datorita urmatoarelor particularitati;

-         se adapteaza la cresterea in bazine inchise si la hranire artificiala;

-         este mai putin sensibil la temperatura in crestere a apei suportand temperaturi ridicate  atunci cand apa se incalzeste in zilele foarte calduroase;

-         reproducatorii se cresc mult mai usor decat cei de la pastrav indigen si se pot sorta chiar din pastravul destinat consumului;

-         creste mai repede decat pastravul indigen, cu conditia asigurari hranei de buna calitate si la timp;

-         este mai rezistent la boli decat pastravul indigen.

La noi, pastravul curcubeu  este crescut intr-un numar mare de pastravarii.

Pastravul curcubeu  provine din pastravul adus la inceputul secolului trecut din partea de vest a continentului american,din zona pacificului.

De-a lungul anilor au fost aduse exemplare sub forma de icre embrionate, din diverse colturi ale continentului.

In 1957 au fost aduse din Japonia 200.000 icre sub forma de „icre repede crescatoare”

In urma cu mai multe decenii, printr-o selectie efectuata multi ani la rand dintr-o specie pescuita  intr-un lac din Columbia  Britanica,a fost creata o varietate de pastrav repede crescatoare, botezata dupa numele de origine Kamloop.

La noi au fost importate icre de Kamloop, in mai multe randuri incepand cu anul 1983 (fig. 20).

Fig. 20 - Pastrav Kamloop

Lipsa unor conditii normale de dezvoltare ca hrana de buna calitate si o temperatura a apei relativ constanta(in jur de 15°C) a facut ca pastravul respectiv sa nu dea rezultatele asteptate,respectiv cresterea la 12 luni in greutate de 200-399 g.

Pentru introducerea in apele naturale a pastravului curcubeului Shasta, stabilit la origine in apele de munte, au fost importate in anii 1985 icre din aceasta specie.

In scopul popularii numeroaselor lacuri de acumulare din zona montana a fost importata o alta varietate de curcubeu, asa-numitul pastrav „Jumper” un pastrav competitiv la pescuitul sportiv.

In anii 1994 si 1996 a fost importat din Danemarca un pastrav curcubeu selectionat pentru cresterea artificiala cu o aptitudine de temperatura mai mare decat optimul pastravului curcubeu actualmente bastinas.

Este un pastrav cu o rapiditate mai mare in crestere si o aptitudine mai mare in ce priveste  temperatura.

Daca temperatura optima a pastravului nostru curcubeu variaza intre 15 - 19°C, cea a pastravului danez are o marja mai mare, ea variind intre  9-19°C dezvoltandu-se foarte bine la aceasta gama mai larga de temperatura.

A fost raspandita intai la Pastravariile  Giulau,  Arpas,  Fiad,  Pucioasa, Campul Cetatii,  Dobra, Vascau, Lacul Rosu si Sapanta. Evolutia buna din anii acestui pastrav face ca el sa inlocuiasca treptat, in pastravariile cu apa rece, fantanelul care are o carne calitativa, mai slaba ca cea de curcubeu. 

PASTRAVUL DE LAC (SALMO TRUTTA MORPHA LACUSTRIS L.)

Pastravul de lac nu este o specie aparte,ci o forma a pastravului indigen adaptat, de-a lungul timpului, la viata lacustra.

Fig.12 - Pastav din Lacul Bicaz

Raspandire: Este intalnit frecvent in lacurile din Alpi (Franta, Elvetia, Austria.) si in lacurile alpine ale Peninsulei Scandinavice.

La noi este raspandit in Lacurile Bicaz, Vidra-Vidraru si Lesu, fiind la el acasa in lacurile de acumulare adanci si bogate in hrana.

Cateva exemplare au fost pescuite in Lacul Rosu, iar dupa parerea unor cercetatori  se gaseste destul de numeros si in paraul Prejmer-Brasov. (Fig.12)                                             

Descriere: Corpul este scurt si gros, mult latit, acoperit de solzi mari usor cazatori. Capul, in raport cu restul trupului, este mult mai mic decat pastravul indigen si apare cu totul disproportionat fata de trup. Gura este mai mica, prevazuta atat pe maxilare cat si pe vomer cu numerosi dinti puternici incovoiati inauntru.

Inotatoarea codala este putin scibita in tinerete si dreapta cand ajunge la maturitate.

Culoarea spatelui si a capului este verzui- oliv, iar cea a flancurilor si a burtii este argintie. Flancurile sunt prevazute, pana aproape de burta, cu pete mari colturate, obisnuit in forma de X, de culoare neagra. Acestea sunt mai inchise pe operculi, unde au o forma mai regulata (fara colturi). Petele nu au inele albe sau albastrui, ca la pastravului indigen sau fantanel. Inotatoarea dorsala are si ea numeroase puncte negre rotunde, dispune in randuri paralele intre radii. Pete mici, dispuse neregulat  are si inotatoarea codala.

Petele rosii lipsesc cu desavarsire. Exista totusi, incidental, unele exemplare care, in tinerete, au asemenea pete, insa sterse.

Felul de viata si hrana: Traieste in apele adanci si reci ale lacurilor de munte. In Lacurile Bicaz si Vidra coboara pana la adancimea de 40 metri.

Circula tot timpul in cautarea hranei, fapt pentru care adapostul nu joaca rol in viata lui. In stadiul de puiet se hraneste cu diverse larve acvatice,pe care le gaseste pe fundul lacului sau, mai ales, la mal. Ca adult insa , fiind unul din pastravii cei mai rapitori, isi ia hrana aproape exclusiv din randul celorlalti pestisori care traiesc in apa lacului, sau dintre semenii sai mai mici.

Pastravul din Lacul Bicaz se hraneste cu obleti, porcusori, babusca, clenisori si alte specii marunte, iar cel din Vidraru cu zglavoace, boisteni si obleti.

Cresterea. Este o varietate care creste mai rapid decat toate celelalte specii de salmonide, cu exceptia lostritei.

In Lacul Bicaz datorita bogatiei de hrana si indeosebi in pesti care formeaza hrana preferata a pastravului (obleti,boisteni,porcusori etc.) aceasta are o crestere mult mai mare. In Lacul Vidraru, cresteri mari s-au inregistrat in primii ani, stagnand apoi din cauza lipsei de hrana.

CRESTEREA PASTRAVULUI DE LAC                                                                                Tabelul 1

Varsta	ani	1,5	2	3	4	5	6	7	14
L. Bicaz	lung. cm	-	-	27	44	53	64	74	86,5
	greutatea. kg	-	-	0,210	0,910	1,700	3,200	6,000	8,400
L. Vidraru	lung. cm	23,5	32	42	46	53	-	72	104
	greutatea. kg	0,155	0,299	0,710	1,100	1,700	-	-	-
L. Vidra	lung. cm	22,5	28	35	49	50	-	-	-
	greutatea. kg	0,110	0,175	0,250	0,620	0,900	-	-	-

 Pastravul din Lacul Bicaz provine din puieti adusi de la pastravaria Lacul Rosu si introdusi in afluentii Bistritei.(fig. 13) .

Pastravul de lac traieste  pana la 20 ani si atinge dimensiuni pana la 30 kg. La noi, cel mai mare exemplar pescuit pana in prezent a avut greutatea de 22kg, prins in Lacul Bicaz.

Reproducerea: Pastravul de lac devine matur sexual la varsta de 3 si respectiv 4 ani.

Boistea are loc mai timpuriu decat la pastravul indigen, cand temperatura apei lacului coboara la 10°C, ceea ce se petrece obisnuit la sfarsitul lunii septembrie si inceputul lui octombrie.       

       Fig.13-Pastravul de lac din Lacul Rosu

                 

Depune un numar de 2.000 icre la apoximativ 2 kg-greutate. Icrele au culoarea portocalie si sunt cele mai mari icre pe care le au pestii de la noi: 5-6 mm in diametru. Sunt depuse la apa mica, in gurile afluentilor lacului sau chiar la mal.

Mare parte din pastravii din Lacul Bicaz urca pe Bistricioara si pe Bistrita, pentru depunerea icrelor, pana sus la Gura Barnarului, afluent situat la 43 km amonte de coada lacului. De la jumatatea lunii octombrie si pana la sfarsitul ei s-au putut observa, in mijlocul albiei Bistritei, la apa mai lina si putin adanca, exemplare perechi in bataie.                                                  

Diverse. In alte tari europene (Austria, Elvetia, Franta) exista statiuni salmonicole care au ca obiect producerea puietului necesar repopularii cu pastrav de lac a lacurilor alpine.(fig.14)

La noi, cresterea lui artificiala se face la pastravariile Dejani si Ceahlau, reproducatorii provenind din primul lot de icre aduse din Austria.

Pastravul indigen, varietate de lac existenta la noi, provine fie din pastravul existent in vechea albie a raurilor si adaptat la conditiile lacurilor inundate, fie din puieti rezultati din icre aduse din Danemarca in anii 1966 si 1967 ca pastravi  de lac, realitatea fiind ca acestia sunt o varietate de pastrav indigen domestic.

                    Fig.14-Pastravul de lac

Datorita usurintei cresterii in captivitate, a fost preferat pastravul indigen autohton care treptat a fost eliminat datorita salbaticiei sale si dificultatii cresterii in captivitate.

S-a dovedit pe parcurs ca noua  varietate de pastrav, care are in majoritate puncte negre in loc de rosii, dau rezultate foarte slabe in actiunea de repopulare a apelor de munte datorita, indeosebi, adaptarii ei la viata artificiala.

S-a constatat in ultimul timp ca exemplarele de puieti introduse in apele de munte, ajung la maturitate, cu destul de multa dificultate,coborand in zona de ses a raurilor. Dau insa rezultat mai bun in lacurile de acumulare, desi raman multe femele cu icre nedepuse in perioada de boiste.

Se urmareste, in ultimii ani, reintroducerea in pastravarii a puietului rezultat din pastravul nostru autohton ce s-a prins in timpul boistei in mediul natural.

In lacurile alpine de la noi traieste o varietate de pastrav indigen provenit din apele de munte si adaptat la viata lacustra. Are trupul mai indesat si mai lat. Coloratia ii este mai vie decat a pastravului  din rau,si spre deosebire de pastravul de lac, are puncte mari, rosii aureolate de cerculete albe. Cele mai mari si mai frumoase exemplare, atingand 3,5 kg, se gasesc in Lacul Calcescu din masivul Parang.

 PASTRAVUL DE STANCA (SALMO CLARKII RICHARDSON)

                                           Fig. 28  -  Pastrav de stanca

Acesta specie se gaseste in nordul Californiei pana in Columbia si Alaska. Se distinge prin puncte rosi in apropierea capului, pe care se afla puncte negre mari. Se gasesc mai multe forme locale. Se creste la fel ca si pastravul  curcubeu cu care se incruciseaza cu usurinta. Prezinta interes pentru cercetarile inteprinse la noi in tara.(fig.28)